Pentru cititorii de o anumită vârstă, numele Valentin Tănase e un bilet de călătorie spre vacanțele copilăriei. Asta pentru că stilul lui impresionant prin realism și detalii, dar mai ales solar, optimist, spectaculos și foarte ușor de recunoscut l-a făcut o vedetă printre școlarii de la începutul anilor 80, care îl recunoșteau imediat în revistele destinate lor: Șoimii Patriei, Cutezătorii, Start spre viitor, în cărțile impecabil ilustrate (cine n-a citit celebrele “Povestiri Istorice” scrise de Dumitru Almaș, sau superba repovestire a lui Haiawatha?) sau, șocant, în manualul de Limba Română de clasa a cincea!
Iar pentru că, orice s-ar crede, cultura e
creată de oameni, iar artiștii nu apar prin magie în manuale și enciclopedii,
șase fani, creatori, cronicari, colecționari sau “doar” entuziaști ai benzilor
desenate românești s-au strâns în jurul amintirilor comune și au alcătuit
această carte-omagiu, ca să-i ajute pe cititorii de azi să călătorească în
copilăria cititorilor de ieri.
Dincolo de nostalgie și de obligatoriul
aspect enciclopedic, cartea oferă informații și ilustrații inedite, dar și (cel
mai interesant pentru mine) un generos interviu cu Valentin Tănase. Și, poate
cel mai important, trezește apetitul pentru o explorare mai amănunțită a operei
sale BD, deocamdată ascunsă în biblioteci și arhive.
Eduard Pandele
Comenzi
la adresa : wadderromania@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu