În 2009, prin intermediul bedefilului sârb Dragan Predic, banda desenată românească a fost prezentată pentru prima oară la "Întâlnirea tinerilor autori BD din Balcani" - cum s-ar traduce motamo titlul celui mai longeviv festival BD din țările fostei Yugoslavii. Atunci a fost montată o expoziție retrospectivă a BD românești la muzeul de istorie din localitate și au fost prezenți autorii A. Ciubotariu, Petrișor Duțu și Dodo Niță.
După aceea, Leskovac a devenit un fel de "Mecca" al bedeiștilor români: rând pe rând, în fiecare an, au venit la Leskovac autori BD din Craiova, București, Timișoara, Cluj, Brașov, etc.
Anul acesta a fost prezența românească cea mai consistentă.
Directorul Festivalulului de Benzi Desenate Istorice de la Brașov, dl. Nicolae Pepene, a prezentat o expoziție cu planșele copiilor participanți la concursul organizat la Brașov și a semnat și un protocol de colaborare între cele două manifestări BD, cele mai importante din țările lor.
De la Timișoara au venit arhitectul, editorul și autorul Mirel Dragomir, împreună cu desenatorii Dan Ianoș și Victor Drujiniu. De la Năvodari a sosit artistul sportiv Daniel Eduart Buruiană, iar Remus Brezeanu a venit de cel mai departe, de la Berlin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu