Que nenni... cum ar fi spus francezii acum 200 de ani!
În seara zilei de
14 iulie 1789, abandonată - la grămadă - de temniceri, prizonieri și
revoluționari, Bastilia este vizitată de
„patriotul” (cum se auto-intitula) Pierre-François Palloy, de
meserie antreprenor. Îl urmau 400 de muncitori hotărâți, cu mânecile suflecate
și cu târnăcoape în mâini, care au început
să demoleze Bastilia chiar din acea seară !
Abia
după două zile Palloy avea să fie
desemnat, de către Adunarea Constituantă, drept « demolator oficial ».
Demolarea,
la care au lucrat, zi de zi, între 400 și 1200 de oameni, s-a încheiat la
finele lunii iulie 1790. Dar, ca un adevărat întreprinzător, Palloy a dat ordin
ca fiecare piatră - blocuri de 100/60 cm
- din zidul Bastiliei, fiecare za din
lanțurile podului suspendat și, în general, fiecare obiect reutilizabil, să fie
recuperate cu grijă și depozitate în magaziile firmei sale.
Din zalele lanțurilor și din zăbrelele de la
ferestrele temnițelor a dispus
să se forjeze chei, insigne, inele,
brățări, mici bijuterii fară altă
valoare decât cea sentimental-revoluționară. Apoi, când a terminat „materiile
prime”, a tipărit pachete cu cărți de
joc și a bătut un fel de medalii
comemorative ale căderii Bastiliei, rămase în conștiința colectivă drept „medaliile Palloy”.
Om
grijuliu, din blocurile de piatră recuperate de la Bastilia și-a construit nu
una ci două locuințe: prima în buricul Parisului, peste drum de
imobilul Adunării Naționale și a doua (care
a rezistat până în zilele noastre) la Sceaux,
un orășel de lângă Paris.
În
fine, grosul pietrelor recuperate au fost vândute și au servit la construcția a numeroase noi clădiri de locuit din Paris și
mai ales la edificarea podului Concorde, peste Sena, inaugurat în 1791.
În
iunie, același an, Pierre-François
Palloy primește titlul de « Erou al Revoluției », alături de alți 953 cetățeni, pentru « cucerirea »
Bastiliei.
Ca
urmare, un an mai târziu, va fi însărcinat de noile autorități să amenajeze
donjonul Templului, pentru a-l întemnița
acolo pe regele Ludovic al XVI-lea și
familia sa.
Dar,
acum 200 de ani era ca și astăzi, și viceversa.
În
1793, probabil ca urmare unui denunț „patriotic”,
autoritățile au început să ancheteze
demolarea Bastiliei și, după ce au verificat
actele contabile, au constata că
statul plătise antreprenorului 30 de
luni de muncă, deși demolarea se
terminase după doar 12. În plus, mai încasase o grămadă de bani pe acele
suveniruri și pe restul pietrelor vândute.
Procesul
a durat mai mult decât sentința: nici
trei luni de închisoare, între 1893-1894.
După
ispășirea pedepsei, Palloy s-a retras la conacul său din Sceaux și a trăit
fericit până în 1835. Când a murit, avea
80 de ani (mult peste media de vârstă a epocii). La un moment dat, pentru că o ținea doar în banchete
somptuoase, cu mulți invitați, a
terminat averea, și-atunci a solicitat
și chiar a primit de la stat o pensie
pentru merite deosebite!
Culmea
ironiei, proclamatul erou al revoluției
anti-monarhice, în 1791, după Restaurație, în 1814, va fi medaliat cu
Ordinul Crinului, înființat de
regele Carol al X-lea.
Când
mă gândesc că un distins istoric, pe
care îl prețuiesc foarte mult, spune că
istoria nu se repetă...
Dodo
Niță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu