ColoRo: Ce este banda desenată?

Pagini de teorie a narațiunii grafice

 

Poate unii nu înțeleg furia mea împotriva unei expoziții care, la prima vedere, este inedită și consistentă, excelent panotată, expusă într-un spțtiu potrivit, muzeu public, grandios amplasat în buricul Capitalei, dacă arunci o privire în dreapta (sau stânga, depinde de geografia corpului fiecăruia) poți vedea și cheiul Dâmboviței, iar eu vin și stric acest cadru mirific.

M-aș fi bucurat enorm dacă expoziția se numea adecvat "155 de ani de CARICATURĂ în România", pentru că,într-adevăr, este documentată și solid expusă pe simeze, deși mai lipsesc reviste nenominalizate, doar că acele caricaturi NU sunt benzi desenate, chiar dacă sunt exprimate în secvențe.

Alexandru Ciubotaru, Octav Ungureanu și alți posibili susținători ai acestui proiect fals în titulatură, evocă un fapt eronat, acela că Topffer, cunoscut ca un prim teoretician și creator de "Bandă Desenată", la 1827 lansa o primă planșă secvențială, doar că Topffer niciodată nu a folosit termenul de bandă desenată, termen relativ recent, introdus în limbaj abia după al II-lea război mondial, ci instaura un cu totul alt concept - LITERATURA în STAMPE, de fapt, evoca introducerea imaginilor cu explicația unui text și excludea imaginile fără text, pe care le considera inutile, firul poveștii fiind dificil de înțeles.

 

Da, caricaturiștii francezi au preluat rapid această tehnică narativă, și au început să realizeze glume din ce în ce mai extinse, dar nu au fost niciodată considerate "benzi desenate" pentru  că pur și simplu nu aveau o poveste, ca dovadă, o caricatură de acum 200 sau 100 de ani, dacă nu cunoaștem personajele și evenimentele epocii (pe atunci se practica intens caricatura politică), nu înțelegem nimic, dar dintr-o poveste ilustrată, adică un adevărat BD, da, se ințelege întreaga poveste, pentru  că este structurată conform canoanelor literare.

 

Așadar, primul termen a ceea ce știm acum că  ar fi Banda Desenată, era "literatura în stampe", apoi, spre sfârșitului secolului XIX, în 1889 (!!!), apare prima bandă desenată care respectă narativitatea grafică, deci vorbim de Franța, iar în România se crede că prima bandă desenată a apărut la 1860!!!!

 De fapt, erau copiate ziarele de caricatură franceze!

 

Primul termen folosit în FRANȚA era de foileton ilustrat, apoi s-a folosit, neoficial, desigur, terminologia de "povești în imagini" sau "povești ilustrate", adică foarte explicit, tot timpul, inclusiv în perioada ei de formare, banda desenată a avut un suport literar.

 

Americanii nici nu iau in considerare contributia lui Topffer, si se considera, pe buna dreptate, inventatorii comicsului (nici macar nu folosesc cuvantul BD) pt ca au fost primii care au lansat povesti secventiale cu balon, in 1896, si le-au denumit comics pentru ca aveau subiect umoristic (in 1892 se publicase in Statele Unite prima poveste secventiala fara balon, deci nu se mai respecta preceptul lui Topffer).

 

Vor urma anii de dezvoltare a acestor povestiri in imagini si abia in anii '30, odata cu aparitia lui Tintin, se defineste structura completa a benzii desenate.

Termenul de "banda desenata" este folosit doar in spatiul francofon, americanii au “comics” (cum spuneam, prima lor poveste secventiala avea caracter comic), in Spania se spune “historieta” - "mica istorie", in Italia se spune “fumetti”, o analogie cu rotocoalele de fum, pentru ca-n Italia a intrat direct "banda desenata moderna", in Japonia este folosit termenul “manga” tradus mot-à-mot "ilustratie lejera”, pentru  ca erau abordate subiecte literare facile), iar vecinii nostri, care  au preluat direct comicsurile americane, au fost mai simpli in lingvistica - bulgarii folosesc termenul de “comics”, sarbii de “stripa” (de la comics-strip). asadar toate denumirile converg spre originea literara a acestui ansamblu grafic-narativ cunoscut in Romania sub numele de banda desenata!

 

Un ultim argument in acest expozeu: prima asociatie care s-a ocupat de studiul BD-ului in Franta, infiintata in 1964, s-a numit CELEG, adica “Centre d'Etudes des Littératures d'Expression Graphique” (“Centrul de Studii ale Literaturii de expresie grafica”), din care s-a desprins, dupa un an, un alt grup de istorici care au format “Société civile d'études et de recherches des littératures dessinées” (Socerlid).

Asadar, BD-ul este un gen literar, nu o glumita ilustrata! A bon entendeur, salut!

 

En bref, pentru cine nu a inteles prea bine argumentatia mea de mai sus, evolutia terminologiei (in raport cu evolutia graficii, desigur) benzii desenate, pe filiera franceza, a fost asa:

 

- littérature en estampes (literatura in stampe, termen introdus de Topffer la 1827)

 

- histoire illustrée (istorie ilustrata, povesti umoristice sau sentimentale care apareau in jurnalele franceze, dupa 1840)

 

- feuilleton illustré (lucrurile incepeau sa prinda contur in paginile ziarelor, povestile trebuiau extinse, asta se intampla spre 1890, data cand apare un prim serial ce respecta un continut narativ literar)

 

- dupa 1900 terminologia e vaga si neoficiala, "histoires en images" sau "histoires illustrées/desinées", sintagme folosite si in spatiul romanesc, "povesti in imagini", "povesti ilustrate/desenate", dar toate contineau seriale sau albume; apar in continuare caricaturi secventiale, dar deja scindarea intre BD si caricatura se produsese

 

- dupa 1950 se introduce termenul oficial de bande desinée preluat si in Romania, actual folosit doar in Franta, Belgia, Romania si tarile francofone din Africa.

 

- in toata aceasta perioda de evolutie a "literaturii ilustrate" au continuat sa fie publicate caricaturi in secvente, cadre, cadrane, dar niciodata nu au fost catalogate BD.

 

- actual, exista si termenii de 'arta secventiala' sau 'figuratie narativa' pentru a include si noile tipare alternative care s-au dislocat din canonul clasic al BD-ului tipizat de Hergé prin seria Tintin, dar caricatura a ramas la locul ei.

 

Continui argumentatia, de data aceasta vizuala, pentru a va face sa intelegeti mai bine frontiera dintre caricatura si BD, in pofida prezentei abordarii secventiale de ambele parti.

L-am ales pe Quino, pentru ca este arhicunoscut atat ca autor BD, personajul sau principal este Mafalda, mereu publicat sub forma de stripuri, in ziare, reviste sau albume, dar si ca un foarte percutant caricaturist, si aici va prezint un album de caricatura, aparut in Franta, in 1982, unde vedem foarte clar cum umorul sau grafic este expus secvential, dar asta nu-l transforma in banda desenata, tocmai pentru  ca nu se transforma intr-o naratiune, ca la Mafalda, ci pentru  ca uzeaza de secventialitate pentru a multiplica fațetele gagului.

 

Revenind la anii 1800+, cand Topffer lansa conceputul de secventialitate, da, caricaturistii au preluat primii ideea de separatie intre ilustratii, dar scopul lor a fost pur si simplu speculant, pentru a fortifia satira sau umorul, dupa caz, iar, au contraire, banda desenata a continuat dezvoltarea secventialitatii pentru  a detalia si imagina mai frapant firul narativ al povestii.

 

Acelasi autor, Quino, secventialitate de o parte si de alta, in prima plansa avem BD, adica o naratiune ilustrata, in a doua plansa este o caricatura, adica un gag construit cu ajutorul secventelor.

In concluzie,  diferenta intre caricatura si BD e la fel ca dintre un spectacol de stand-up comedy si un spectacol cu o piesa de comedie.

dr. Paul Stoica