De ce te semnezi Terente?
Pentru că așa mă cheamă!
Îndrăznesc să te întreb: există o legătură între tine și celebrul bandit, "Regele Bălţilor"? :)
Se pare că bunicul, inspirat de acest personaj, i-a dat numele Terente tatălui meu, care mi l-a lăsat mie moștenire :). Mie, însă, mi s-a spus, de mic, Toni :). Și așa a rămas.
Se pare că bunicul, inspirat de acest personaj, i-a dat numele Terente tatălui meu, care mi l-a lăsat mie moștenire :). Mie, însă, mi s-a spus, de mic, Toni :). Și așa a rămas.
Deci Șerban e numele de familie?
Exact!
Exact!
Ai terminat o facultate cu profil real. Cum ai ajuns să desenezi caricaturi?
Da, am absolvit Facultatea de mecanică din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca. După aceea, am fost repartizat la o întreprindere din orașul Bistrița. Aici, am făcut o caricatură cui nu trebuia, șefului meu.
Da, am absolvit Facultatea de mecanică din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca. După aceea, am fost repartizat la o întreprindere din orașul Bistrița. Aici, am făcut o caricatură cui nu trebuia, șefului meu.
Să înțeleg că nu i-a plăcut caricatura şefului tău?
Am aflat mai târziu că a păstrat-o toată viaţa într-un buzunar al portofelului… Dar revenind la momentul respectiv, drept recompensă, am fost „exilat“ într-un birou în care rutina era înspăimântătoare, iar senzaţia că mă aflu într-o închisoare era acută.
Am aflat mai târziu că a păstrat-o toată viaţa într-un buzunar al portofelului… Dar revenind la momentul respectiv, drept recompensă, am fost „exilat“ într-un birou în care rutina era înspăimântătoare, iar senzaţia că mă aflu într-o închisoare era acută.
Cât ai rezistat aici?
Nu mult. M-am decis să evadez cât mai repede din acel mediu sufocant: am profitat de faptul ca întreprinderea la care lucram patrona liceul pe care l-am absolvit („Liviu Rebreanu“, din Bistriţa) şi am cerut să fiu detaşat în învăţământ, unde să predau discipline tehnice (utilaj, desen tehnic etc).
Nu mult. M-am decis să evadez cât mai repede din acel mediu sufocant: am profitat de faptul ca întreprinderea la care lucram patrona liceul pe care l-am absolvit („Liviu Rebreanu“, din Bistriţa) şi am cerut să fiu detaşat în învăţământ, unde să predau discipline tehnice (utilaj, desen tehnic etc).
Şi ai primit „detaşarea“ :)?
Conducerea a fost chiar bucuroasă să-mi dea un şut în…, să-mi dea aprobarea :). După ce am „aterizat“ în liceu şi am văzut că viaţa, aici, e cenuşie, am vrut să schimb ceva. Am avut noroc de directorul educativ, un om cu vederi largi. Era profesor de filozofie, Mihai Cazacu se numeşte. Am înfiinţat o gazetă de perete nonconformistă, pe care am botezat-o „Asterisc“. Nu era ceva original, în sensul că imita gazeta „Index“ a Facultăţii de mecanică din Cluj, la care am colaborat în perioada studenţiei.
Conducerea a fost chiar bucuroasă să-mi dea un şut în…, să-mi dea aprobarea :). După ce am „aterizat“ în liceu şi am văzut că viaţa, aici, e cenuşie, am vrut să schimb ceva. Am avut noroc de directorul educativ, un om cu vederi largi. Era profesor de filozofie, Mihai Cazacu se numeşte. Am înfiinţat o gazetă de perete nonconformistă, pe care am botezat-o „Asterisc“. Nu era ceva original, în sensul că imita gazeta „Index“ a Facultăţii de mecanică din Cluj, la care am colaborat în perioada studenţiei.
Cum erau gazetele de perete din perioada respectivă?
Erau pline de indicaţiile Tovarăşului, realizările socialismului… bla, bla, boring :)! Noi doream să le transformăm în ceva viu, vesel şi interactiv. Însă, după primele numere ale noii gazete, mi-am dat seama că elevii îşi doreau mai mult.
Erau pline de indicaţiile Tovarăşului, realizările socialismului… bla, bla, boring :)! Noi doream să le transformăm în ceva viu, vesel şi interactiv. Însă, după primele numere ale noii gazete, mi-am dat seama că elevii îşi doreau mai mult.
Ce anume își doreau?
Un spectacol în care să se afirme… Aşa a apărut cenaclul „Aster“ (Mihai Cazacu a fost cel care a propus numele). Şi, uite-aşa, am ajuns să mă implic în activităţi artistice… Făceam de toate: afişe, muncă de organizare, coloana sonoră, lumini, decoruri, regie – tot ce era nevoie pentru ca spectacolul să poată avea loc.
Un spectacol în care să se afirme… Aşa a apărut cenaclul „Aster“ (Mihai Cazacu a fost cel care a propus numele). Şi, uite-aşa, am ajuns să mă implic în activităţi artistice… Făceam de toate: afişe, muncă de organizare, coloana sonoră, lumini, decoruri, regie – tot ce era nevoie pentru ca spectacolul să poată avea loc.
Povesteşte-mi despre spectacole…
Dacă la început spectacolele noastre erau un amestec de teatru, muzică folk, poezie şi dans modern, după câţiva ani, au ajuns să fie spectacole de teatru cu muzică folk între două acte, iar în ultima perioadă, erau doar spectacole de teatru.
Dacă la început spectacolele noastre erau un amestec de teatru, muzică folk, poezie şi dans modern, după câţiva ani, au ajuns să fie spectacole de teatru cu muzică folk între două acte, iar în ultima perioadă, erau doar spectacole de teatru.
Cât de mult i-a ajutat pe elevi această formă de „divertisment“?
Deşi scopul spectacolelor era adăugarea unui strop de culoare vieţii de liceu, şi nu încurajarea tinerilor să urmeze Institutul de teatru, în cei 12 ani de existenţă a cenaclului Aster un număr de aproximativ 10 elevi au ales să continue teatrul după terminarea liceului.
Deşi scopul spectacolelor era adăugarea unui strop de culoare vieţii de liceu, şi nu încurajarea tinerilor să urmeze Institutul de teatru, în cei 12 ani de existenţă a cenaclului Aster un număr de aproximativ 10 elevi au ales să continue teatrul după terminarea liceului.
Îmi poţi numi pe cineva dintre cei 10?
Dintre ei, cel mai cunoscut nume e Ada Milea.
Dintre ei, cel mai cunoscut nume e Ada Milea.
Dar pe tine? Cât de mult te-a ajutat experiența teatrului?
Pentru mine, această perioadă, cuprinsă între 1984 şi 1996, a fost o experienţă extraordinară! Ca nişte călătorii pe mare cu nave care s-au numit „Visul unei nopţi de iarnă“, „Sânziana şi Pepelea“, „Slugă la doi stăpâni“, „Mult zgomot pentru nimic“, „Tigrul purpuriu căruia îi plăceau clătitele“… Cred că a fost un schimb de energie: eu le-am oferit condițiile pentru a se juca, imaginația și voința de a duce spectacolul până la capăt, iar ei mi-au oferit copilărie și momente de înălțare sufletească… Le datorez lor faptul că în interior sunt cu 10-15 ani mai tânăr decât vârsta mea din buletin.
Pentru mine, această perioadă, cuprinsă între 1984 şi 1996, a fost o experienţă extraordinară! Ca nişte călătorii pe mare cu nave care s-au numit „Visul unei nopţi de iarnă“, „Sânziana şi Pepelea“, „Slugă la doi stăpâni“, „Mult zgomot pentru nimic“, „Tigrul purpuriu căruia îi plăceau clătitele“… Cred că a fost un schimb de energie: eu le-am oferit condițiile pentru a se juca, imaginația și voința de a duce spectacolul până la capăt, iar ei mi-au oferit copilărie și momente de înălțare sufletească… Le datorez lor faptul că în interior sunt cu 10-15 ani mai tânăr decât vârsta mea din buletin.
În afară de caricatura şefului, îţi aminteşti prima ta caricatură oficială?
Nu mai știu care a fost, dar știu sigur UNDE a fost: în paginile gazetei de perete „Asterisc“, într-una dintre încercările de a sparge monotonia vieții de liceu a acelor ani.
Nu mai știu care a fost, dar știu sigur UNDE a fost: în paginile gazetei de perete „Asterisc“, într-una dintre încercările de a sparge monotonia vieții de liceu a acelor ani.
Cum ai defini tu o caricatură?
O caricatură este un mod de a face haz de necaz.
O caricatură este un mod de a face haz de necaz.
Există un timp al inspiraţiei?
Există zile bune, dar există și zile proaste, în care totul merge anapoda. Însă caricaturistul profesionist (ca și actorul, care trebuie să urce pe scenă și să joace chiar dacă în viața lui s-a petrecut o dramă) trebuie să fie mereu „la datorie“. Trebuie să te încăpățânezi să cauți o idee bună până în ultima clipă. Oscilațiile de inspirație de la o zi la alta sunt inevitabile, le are atât caricaturistul amator, cât și cel profesionist. Totuși, diferența dintre cei doi este că, la caricaturistul profesionist, graficul cu oscilația valorii caricaturii nu trece prin zero… Cu alte cuvinte, caricaturistul profesionist are niște soluții tehnice, acumulate în ani de exercițiu, care îi permit să iasă onorabil dintr-o astfel de „groapă de potențial“…
Există zile bune, dar există și zile proaste, în care totul merge anapoda. Însă caricaturistul profesionist (ca și actorul, care trebuie să urce pe scenă și să joace chiar dacă în viața lui s-a petrecut o dramă) trebuie să fie mereu „la datorie“. Trebuie să te încăpățânezi să cauți o idee bună până în ultima clipă. Oscilațiile de inspirație de la o zi la alta sunt inevitabile, le are atât caricaturistul amator, cât și cel profesionist. Totuși, diferența dintre cei doi este că, la caricaturistul profesionist, graficul cu oscilația valorii caricaturii nu trece prin zero… Cu alte cuvinte, caricaturistul profesionist are niște soluții tehnice, acumulate în ani de exercițiu, care îi permit să iasă onorabil dintr-o astfel de „groapă de potențial“…
Dacă ar fi să împarţi caricaturiştii în mai multe categorii, care ar fie ele?
I-aș împărți în două categorii. În prima intră caricaturiștii care spun: „Mi-a venit o idee, deci eu sunt autorul ei!“, iar în a doua sunt cei care spun: „Mi-a venit o idee, dar nu știu cum a ajuns în capul meu… Nu știu cine mi-a dat-o“. Eu fac parte din categoria a doua.
I-aș împărți în două categorii. În prima intră caricaturiștii care spun: „Mi-a venit o idee, deci eu sunt autorul ei!“, iar în a doua sunt cei care spun: „Mi-a venit o idee, dar nu știu cum a ajuns în capul meu… Nu știu cine mi-a dat-o“. Eu fac parte din categoria a doua.
Care sunt condiţiile ca o caricatură să fie considerată bună?Să-ți „agațe“ privirea, să te amuze și, la o privire mai atentă, să te pună pe gânduri.
Să provoace, cumva, o fisură…
Se poate spune și-așa… „Teoria microfisurilor“ este, de altfel, un nume caricatural dat unui adevăr descoperit în practica de zi cu zi din domeniul caricaturii (politice): o caricatură reușită (adică una care îl face să zâmbească chiar și pe un susținător al politicianului vizat de caricatură) produce o microfisură (o fisură invizibilă cu ochiul liber) în încrederea „de nezdruncinat“ a fanului în idolul său. Sunt convins că o caricatură bună poate fisura o statuie.
Se poate spune și-așa… „Teoria microfisurilor“ este, de altfel, un nume caricatural dat unui adevăr descoperit în practica de zi cu zi din domeniul caricaturii (politice): o caricatură reușită (adică una care îl face să zâmbească chiar și pe un susținător al politicianului vizat de caricatură) produce o microfisură (o fisură invizibilă cu ochiul liber) în încrederea „de nezdruncinat“ a fanului în idolul său. Sunt convins că o caricatură bună poate fisura o statuie.
În afară de inspirație, există o „combinație“ care duce la desenul perfect?
Este clar că ajută foarte mult acumularea de cunoștințe din cele mai diverse domenii, prin lectură sau experiență. S-ar putea spune că este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru producerea unei caricaturi bune. Modul surprinzător în care combini aceste elemente ține de inspirație, iar inspirația nu o putem controla… o putem doar implora!
Este clar că ajută foarte mult acumularea de cunoștințe din cele mai diverse domenii, prin lectură sau experiență. S-ar putea spune că este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru producerea unei caricaturi bune. Modul surprinzător în care combini aceste elemente ține de inspirație, iar inspirația nu o putem controla… o putem doar implora!
Ai anumite tabieturi atunci când creezi?
Nu. În general, ceea ce îmi provoacă „febra creatoare“ este termenul de predare (deadline-ul).
Nu. În general, ceea ce îmi provoacă „febra creatoare“ este termenul de predare (deadline-ul).
Care este visul unui caricaturist după ce termină un desen şi-l trimite spre publicare?
Ca gluma pe care a făcut-o să-i smulgă privitorului un zâmbet și, dacă se poate, să provoace dependență. Să-și dorească să vadă și altele.
Ca gluma pe care a făcut-o să-i smulgă privitorului un zâmbet și, dacă se poate, să provoace dependență. Să-și dorească să vadă și altele.
Îţi propui să transmiţi un mesaj anume prin caricaturile tale?
Nu vreau să transmit un mesaj anume, dar, prin tot ceea ce fac, vreau să micșorez, nu să amplific nebunia lumii în care trăim.
Nu vreau să transmit un mesaj anume, dar, prin tot ceea ce fac, vreau să micșorez, nu să amplific nebunia lumii în care trăim.
Dacă nu erai caricaturist, ce ţi-ai fi dorit să fii?
Dacă n-aș fi avut norocul să fiu caricaturist, adică să fac ceea ce îmi place cel mai mult, o altă meserie potrivită mie, așa cum mă cunosc acum, ar fi fost aceea de… clovn. În niciun caz cea de inginer!
Dacă n-aș fi avut norocul să fiu caricaturist, adică să fac ceea ce îmi place cel mai mult, o altă meserie potrivită mie, așa cum mă cunosc acum, ar fi fost aceea de… clovn. În niciun caz cea de inginer!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu