duminică, 17 iunie 2018

Festivalul BD de la Sibiu - Jurnalul unei vizitatoare


Sorina, cititoare şi colecţionară de benzi desenate din Bucureşti, s-a dus la "Festivalul" BD de la Sibiu, cu sacul, ca la pomul lăudat. Cum s-a întors, puteţi citi aici:



 Dragă jurnalule,

Este 8 iunie 2018, ora 02:30. Încă nu am somn. Ştii deja că,  în mod normal,  sunt oricum foarte activă la ore de genu`.... Însă în seara asta, este ceva “special” care mă ține trează – Festivalul de Benzi Desenate de la Sibiu.

Poate nu înţelegi de ce. Dă-mi voie, îți voi explica, în curând!
Auzisem  de festival de ceva timp, dar acum, în 2018,  am decis să merg. Din tot ce văzusem pe net părea ceva de calitate, mega promovarea era la mama ei acasă!
Aşa că… împinsă de curiozitate, pasiune și dăruire, am plecat la Sibiu. În jurul orei 11:30. Norocul meu că am călătorit  cu un prieten de familie, cu mașina (asta m-a scutit de 2 ore de mers). Ştiam adresa, știam ora de începere, aşa că am zis că ne putem permite o pauză de masă.
Am ajuns la  Sibiu  în jurul orei 19. Deschiderea era anunțată pe net,  la ora 17. Logic și normal, nu avea cum să se termine la 2 ore distanță. Ce crezi?! Era bine să fie doar atât!
Nu am găsit festivalul, dar nici umbra lui măcar.

Peste tot, era adus în discuție faimosul MUZEU ASTRA. Am zis să punem pe GPS denumirea muzeului. Am ajuns în buricul Sibiului. Părea puțin straniu faptul că nu se găseau pe nicăieri afișe, bennere, etc.
Straniu, pentru singurul festival de acest gen din România!

Buuunn! Am trecut peste! Am luat oamenii la întrebări, nu aveam altă soluţie mai bună. Şi ce am aflat eu după această conversaţie cu localnicii? Că există 2 muzee ASTRA!
Eee, na-ți-o și pe asta! A dracu’ treabă mai este și asta! Sunt da-ți naibii cei  din Sibiu! Adică bucureștenii,  cât sunt ei de mulți, au un singur Muzeu Național, și Sibiul își permite două ?!

Pe primul  l-am descoperit, era la 5 minute distanță de turnul cu ceas. Dar al 2-lea? Apelăm tot la internet, la pagina de facebook a organizatorilor. Cine poate știi mai bine decât ei!? Dar oare ei știu? Consultând adresa și indicațiile de pe pagina lor de facebook, am avut șocul să descopăr că sunt în locul bun.
Gata! De ajuns! Cazul acesta îmi provoca dureri de cap. Ador eu filmele poliţiste și amprentele, dar totuşi…acum  nu eram  în vreun  film (iar în momentul ăla uram expresia „viața bate filmul”!).

A fost nevoie să aleg opţiunea: „apelează un prieten”.
Și care erau următoarele indicii după discuție? Muzeu este afară din oraș, adresa aceasta este ceea de anul trecut,iar muzeul s-a închis. Deschiderea a ţinut puțin, maxim o oră.
Eeeii, da! Asta numesc eu deschidere cu fast!
Şi uite așa, dragul meu  jurnal,  m-ai găsit la ora asta încercând să desluşesc un mister pe care nu mi-l doream.

Desigur, asta a fost doar “deschiderea”. 
De dimineață  am început cu telefoanele. Am aflat de la prieteni  autori unde este locația reală.  Trebuia să înțeleg din prima! Dar crezi că am reuşit asta? Nu!!
Și am mai apelat încă o dată la net ( pentru a verifica programul). Festivalul se deschidea la ora 9.00.
Am zis că îmi pot permite un duș și un ceai verde, înainte de întâlnirea cu artiştii.
După “răsfăț” iată-mă și la muzeu, la ora 11.00! Pe drum, aceeaşi problemă ca și în prima zi – lipsa de bennere pe drum. La intrare în curtea muzeului, nu puteai să îți dai seama unde exact se ține festivalul. Eram nedumerită, tocmai din pricina apelativului de “festival”. Pentru că speram să îi găsesc pe cei 30 de artişti în curtea muzeului cu standuri de cărţi. Din păcate, evident că nu a fost aşa.
Este drept, în faţa muzeului fluturau maiestoase câteva steaguri (m-a dus cu gândul la faptul că pot cere câteva informaţii din interior). Atunci când am intrat, mare mi-a fost uimirea să văd un poster mare, care zăcea în interior. De ce nu trecuse,  săracul,  pragul uşii?Asta este o întrebare care mă încuie! Probabil, a obosit. Iar eu l-am prins când se odihnea. Sigur urma să treacă pragul, dar după ce plecam eu. 

Am prins curaj! Am intrat! Şiiii….surpriză! Mese, mese multe – peste tot mese!



 În schimb, doar 2 oameni!

 Ulterior a mai apărut un scenarist BD . De la care am şi cumpărat un album. Aş fi cumpărat cu drag şi  de la ceilalţi, dacă îi găseam prezenţi.
După un schimb de idei, am aflat că mai este o încăpere, la subsol. Între timp, pe hol  am găsit o doamnă editoare care avea la vânzare albumele  lui  Hergé, cu aventurile lui Tintin.
Mi-a intrat soarele în casă, atunci când am văzut-o! Știi ce vindea femeia aceea? Aur, aur pur! Am plecat cu 5 albume de la ea. Nu doar pentru mine, ci şi pentru o prietenă. 

“Sunt prea rea!”, mi-am spus, şi am coborât la subsol.
Catastrofă! Lucrările copiilor, trimise la concurs,  erau trântite la podea! ( Da, da, ştiu! Nu ai voie să baţi cuie în perete!) Dar chiar şi aşa…nu se putea găsi o altă metodă de panotare? Decât ca la talcioc?
Nu-i nimic, mergem mai departe! Mi se promisese un live drawing. Unde este? Vreau să îl văd! Aaaa, aici este?! Proiectat pe ecranul televizoarelor din anii ’80? Cred că faceţi mişto de mine! Bine, poate exagerez, dar din anii 2002-2005 tot sunt. Oare atât de mult ne murdărim cu romgleza, încât nu mai distingem ce înseamnă desen făcut “în direct”?
Unde sunt cei 30 de artiști? Unde este Victor Drujiniu? Cristian Păcurariu? Augustin Popescu? Sandu Florea? Mircea Arapu? Şi,  cel mai important, titanul benzii desenate : Puiu Manu?
Cine nu visează să vadă un live drawing de Puiu Manu? Cine nu îşi  doreşte să discute cu Victor? Măcar aşa aflăm secretele publicării la  DC. Speram să îl găsesc pe Augustin Popescu  Ştim cu toţii că lucrează pentru cel mai mare consumător de bandă desenată al Europei : Franța. Eei! Cum să îl întreb câte ore desenează pe zi, dacă nu este? Asta este, nu am cum!
Dar măcar are cineva bunăvoinţa să îmi explice de ce nu este prezentă editura Arthur? Amicul meu  voia să cumpere albumele cu Asterix și Obelix, în română. Iar eu îi promisesem că sigur, sigur, le  găşeste la Sibiu. Daa…nici asta nu am putut face. 




Acum să tragă fiecare ce concluzie doreşte. Eu am tras-o pe a mea! Sunt o consumatoare de benzi desenate. Dar cu sinceritate spun: NU aş mai participa la o a doua manifestare de acest gen. „Festival” este o denumire pe care nu o pot înţelege. Nu pentru că nu îmi doresc, ci pentru că simt că nu  caracterizează evenimentul. Am făcut o cheltuială în deşert. Şi pentru că am făcut această cheltuială, am rămas cu puţine resurse pentru albume. Albume pe care aş fi putut  să le achiziționez foarte ușor și din București.

Cine? SOKAL? Aaa, da! Şi eu am fost tot pentru el. Dar nu era acolo. A susţinut o conferinţă, atât s-a putut Şi eu am sperat la un album de al lui cu  semnătură (de semnătură am făcut rost, poate o să povestesc altădată  cum).
Mi-ar plăcea să revăd Sibiul, dar doar după ce organizarea festivalului va fi muuult mai bine…organizată!

Sorina G.


Niciun comentariu: