miercuri, 16 august 2017

Supererou, o librărie fără pereche



Dacă doriţi să vedeţi cum arată o librărie adevărată de benzi desenate,  acum nu mai este nevoie să zburaţi în Franţa, Belgia  sau America. E suficient să vă duceţi pe strada Pictor Ion Negulici, nr. 32, din Bucureşti (metro Aviatorilor), sunaţi la poartă şi veţi păşi cu bucurie în paradisul regăsit al copilăriei veşnice.
 
Găsiţi aici toate revistele, albumele şi romanele editate de HAC!BD, dar şi de alte edituri româneşti. 
Găsiţi mii de comics-uri americane, pentru toate gusturile şi toate vârstele şi mai ales aveţi de ales între numeroase figurine, gadgeturi, afişe, mini-afişe, diverse obiecte de colecţie care te fac să te simţi – datorită şi unei scenografii originale  a locului - într-un adevărat muzeu. Muzeul HAC!BD!
Dacă aveţi noroc, cum am avut eu, vă puteţi întâlni chiar şi cu unii dintre autorii BD ai revistei HAC, să staţi de vorbă cu ei şi să le cereţi autografe.

Şi cum am fost dintotdeauna adeptul dictonului  „o imagine face cât o mie de cuvinte”, iată mai jos câteva fotografii de la muzeul, pardon, librăria,  Supererou



Mihai Ionaşcu, un editor mândru! Are şi de ce!

Profesionistul Marian Coman, scriitor şi scenarist de benzi desenate

2 comentarii:

George spunea...

Ce părere aveți de romanele grafice editate de Super erou,care vor apărea la sfârșitul lunii cu gazeta...? Mă refer la raport calitate - preț.

Dodo Niţă spunea...

Am o parere foarte buna. Voi scrie despre ele la momentul aparitiei.