duminică, 17 aprilie 2016

“Trei luni de vacanţă în trecut” – lansare de excepţie la librăria Anthony Frost



foto Claudiu Petrescu

Vineri, 15 aprilie, maestrul  Puiu Manu a lansat un nou album, Trei luni de vacanţă în trecut.
Realizată după un scenariu de Constantin Diaconu, banda desenată a apărut în serial în revista Universul Copiilor, între 1990-1991.
După 25 de ani, un tânăr editor întreprinzător, Alex Trofin de la Lex Comics,  adună planşele lucrării între coperţile unui album, şi-l publică în colecţia Clasic Comics. Albumul are 36 de pagini în alb-negru, o prefaţă semnată D.N.  iar pe coperta 4 un text elogios de prezentare  scris de profesorul Adrian Cioroianu.

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la lansare. Zeci de fani ai d-lui Puiu Manu  au stat vreme de două ore la coadă pentru a primi dedicaţii de la Maestru, şi nu doar pe albumul Trei luni de vacanţă în trecut,  dar şi pe Baladă Eroică, Ioniţă TunsuToate pânzele sus!.
Ba chiar un domn, la vreo 50 de ani, a venit şi cu albumele din colecţia Stadion, dovadă că nostalgia rămâne unul dintre cele mai puternice sentimente ale colecţionarilor.
Cei mai mulţi fani erau la 30-35 de ani, unii dintre ei fiind însoţiţi şi de copii lor. Erau puştii care acum 25 de ani  cumpărau săptămână de săptămână Universul Copiilor, urmărind cu nerăbdare continuarea serialului Trei luni de vacanţă în trecut.


Marele merit al benzilor desenate de Maestrul Puiu Manu, pe lângă calitatea grafică impecabilă,  mi se pare a fi faptul că ele pot fi citite, cu delectare, de copii, de părinţi ba chiar şi de bunicii acestora!
Felicit cu această ocazie editura Lex Comics pentru iniţiativă, dar şi pe celălalt editor al domnului Manu, HAC!BD, precum şi pe Vlad Niculescu, patronul librăriei Anthony Frost,   pentru faptul că toţi editează şi difuzează minunatele poveşti desenate ale Maestrului Puiu Manu!
Puiu Manu alături de editorul Alex Trofin şi pretenul său Octav Ungureanu
 

Au apărut deja câteva cronici ale albumului pe net.

« Dacă anii 80-90 au fost ai copilăriei tale, află că o bucată frumoasă din trecut s-a întors, într-o formă nouă, așteptând să facă parte din nou din biblioteca ta. Colecția Clasic Comics de la Lex Comics. O colecție care este în același timp nu doar o comoară pentru generațiile vechi și nostalgice, ci și o lecție de istorie sau pur și simplu o lectură nouă și diferită pentru membrii generațiilor mai noi. Trei luni de vacanță în trecut este o poveste SF la fel de valabilă în prezent precum a fost atunci.
[…] Privind orice pagină din album, cunoscătorii sau nostalgicii vor ști imediat cine e autorul: fiecare centimetru de planșă l-ar da de gol pe cel mai logeviv și activ ilustrator autohton, inconfundabilul Puiu Manu. »

Sorin Mincă



« Am apreciat mult fiecare pagină și îmi pare un pic rău pentru că încă nu mă născusem atunci când se publicau aceste benzi desenate. Cu siguranță că elementele SF din aceste pagini au avut un impact mare asupra imaginației cititorilor de acum aproape trei decade.

Mi-a plăcut să lecturez aceasta reuniune de benzi desenate în stilul anilor '90, am sim
țit vibe-ul din acea perioadă, am descoperit tehnici ce nu îmi sunt prea cunoscute mie și am încercat să simt și eu entuziasmul copiilor care așteptau cu nerbdare revista Universul Copiilor.

Pentru cei care sunt fani mari ai benzilor desenate clasice, acest album este o achizi
ție numai bună. »

Simona


« Este prima oară după 25 de ani când aceste minunate aventuri văd iar lumina tiparului și încântă noi generații de copii. Mă bucur nespus că cei de la Lex au republicat aceste minunate benzi desenate și o spun cu toată sinceritatea. Eu, oricum, am un respect și o admirație aparte pentru domnul Puiu Manu iar arta dumnealui va rămâne veșnic un punct de referință în viața mea. »

Ada



" Albumul e  superb. Așteptam de mult să apară, era banda mea preferată românească din Universul Copiilor."
                                                                                                        Andrei Alexandru, cititor, Baia Mare


"Puiu Manu is a great master! He’s one I most liked in The History of Romanian Comics!"

Joao Spacca de Oliviera, artist BD din Brazilia  

Albumul Trei luni de vacanţă în trecut costă 17 lei şi poate fi comandat pe site-ul editurii Lex Comics.

Niciun comentariu: