duminică, 27 iulie 2014

Sfântul Andrei - Apostolul românilor, Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Spiridon şi Bogatul Zgârcit



 Aşa se numesc cele trei poveşti din albumul de benzi desenate Fapte minunate din vieţile sfinţilor, cea mai nouă apariţie de pe piaţa celei de-a noua arte de la noi.
Albumul este foarte bine desenat, cu un grafism realist cum nu mai face nimeni în România. Cele trei poveşti sunt bine documentate, atât la nivelul scenariului cât şi al desenului şi,  dacă nu ştiaţi care este originea colivei, sau a crucii sfântului Andrei, de exemplu,  această carte este modalitatea cea mai bună de a o afla, într-o manieră ludică.





Poveştile au apărut anterior în revista Media Kinder Magazin (astăzi Mekki)  singura revistă educativă de benzi desenate din România, care apare lunar din anul 2007. Din păcate, despre  lucrurile/ publicaţiile bune  nu se vorbeşte niciodată,  şi doar micii cititori din Ardeal s-au bucurat de această revistă.
Revista Mekki şi deci şi albumul,  se adresează, în  principiu, cititorilor între 8 şi 14 ani  dar eu, la 50, am citit cu multă plăcere aceste povestiri, atras de grafismul convingător şi, de aceea, este o bucurie pentru mine să aduc la cunoştinţa cititorilor de benzi desenate de calitate despre acest album.
Iar  dacă vă mai spun că  desenele sunt semnate  de inepuizabilul Andrei Moldovan, sunt sigur că v-am stârnit curiozitatea.
În fine, albumul este editat de editura clujană Mekki Media, are 26 de pagini în culori, pe formatul unui caiet de şcoală, şi coperţi cartonate. Preţul :  10 lei!


Pentru comenzi puteţi intra pe site-ul magazin.mekki.ro care, de acum devine şi unul dintre favoritele noastre.



 Poveste şi scenarii: Leon Magdan
Texte introductive:  Dan Lionte-Maluş
Desene:  Andrei Moldovan
Culori: Anca Chiodean & Oana Vaida 

Notă ulterioară: albumul se află pe locul 2 în TOP 5 al celor mai vândute publicaţii ale editurii Mekki. 

Niciun comentariu: