vineri, 27 iunie 2014

ZOBB – un extraterestru de Bucureşti



Marea întrebare existenţială, care i-a măcinat ani de zile pe cititorii revistei Şapte seri, după ce au îndrăgit strip-urile publicate, săptămână de săptămână, cu o consecvenţă nemaivăzută în lumea BD-ului românesc (cu excepţia lui Viorel Pîrligras)  de către graficianul Octav Ungureanu, marea întrebarea era deci:  “Cum îl cheamă, domnule, pe acest simpatic E.T.  care ne observă de departe, aşa cum fac toţi extratereştrii, fără însă să intervină vreodată în viaţa noastră cea de zi cu zi?”


Răspunsul la întrebare, respectivii cititori  îl vor afla doar dacă vor cumpăra cel mai nou album BD românesc, cel al lui Octav Ungureanu, pe care ni-l oferă spre lectură şi savurare editura HACBD.


Albumul se constituie într-o  adevărată cronică a vremurilor de criză în care trăim, criză economică dar şi morală, însă  Octav reuseşte să facă această cronică ilară, ne produce zâmbete şi uneori  câte un hohot de râs sănătos, de parcă nu am fi chiar noi protagoniştii acelor întâmplări. Pentru că, bineînţeles, întodeauna e mai simplu să râzi de alţii, dar să nu vezi bârna din ochiul tău.
Folosind o linie  simplă dar sugestivă, Octav Ungureanu  crează un univers grafic personal, reconoscibil şi se înscrie astfel în clasa adevăraţilor autori de benzi desenate româneşti.


Lansarea albumului va avea loc mâine la orele 18,00, la mini-festivalul BD Bucuresti Comics Fest de la galeria Saint Ink iar cine va veni la lansare va primi gratis şi câte o dedicaţie desenată amuzant de Octav Ungureanu.

Dodo Niţă


2 comentarii:

octav spunea...

Multumesc foarte mult pentru articol!

Si multumesc inca o data pentru sustinerea constanta si incurajari!

Anonim spunea...

Sint un lucrator de lumina sub numele de Anonimus pe internet sint si judecator intre ghilimele spus dar sint si de partea echilibrului care lucreaza cu extraterestri si cu Divinitatea desi nu imi este usor mai ales cu fiinte negative si uneori sint epuizat mental.