Centenar Saul Steinberg

« Saul Steinberg (15 iunie 1914 – 12 mai 1999) a fost un desenator și grafician american de origine română, cunoscut mai ales datorită contribuțiilor sale din revista The New Yorker. »

Wikipedia

Citind articolul de pe wikipedia, nu realizezi că graficianul  respectiv, născut la Râmnicu-Sărat, în familia lui Moritz Steinberg, patronul unei făbricuţe de cartoane,  este de fapt unul dintre titanii graficii americane, fără de care revista The New Yorker nu ar fi fost ceea ce este astăzi.

« Aşa cum Rimbaud descoperea echivalenţele  dintre sunete şi culori, Steinberg asociază muzica şi geometria sau ne propune spiritual expresia grafică  a cuvintelor. Mai mult chiar, a ritmurilor de vorbire, a timbrului vocal, a temperamentelor, a intenţiilor, a gândului. Liniile se dezvoltă singure, aproape sub ochii noştri, îşi mărturisesc simpatiile ca şi antipatiile, atracţia care le face să se întâlnească, să colaboreze sau să fraternizeze, ca şi înfrângerea care le curmă elanul, aparent fără motiv, pe mijlocul foii albe.

[…] Ca şi Lewis Carroll, Steinberg este un poet al metamorfozelor.  Universul lui e invadat uneori, nu foarte des, de bucurie, alteori cufundat în ceaţa unei tristeţi reale. Oricum, natura devine pentru artist, ca şi pentru copilul cu care, dealtfel, se înţelege şi cu care se aseamănă în atâtea privinţe, prilejul festiv al unei fantastice călătorii. »

Iordan Chimet

În cartea unicat Grafica Americană (Editura Meridiane, 1976, colecţia „Cabinetul de Stampe”), Saul Steinberg este singurul grafician căruia autorul, poetul Iordan Chimet,  îi consacră 11 pagini (text şi desene) fără, bineînţeles, să-i  amintească  originile româneşti.

La împlinirea a 100 de ani de la naşterea acestui gigant al graficii, presa românească  nu scrie un rând  despre contribuţia sa la cultura şi arta  umanităţii. Eu însă vă invit să citiţi articolul ce îi este consacrat   pe blogul caricaturi-dum-dum.blogspot.ro, acest adevărat muzeu al caricaturii româneşti,   care există şi trăieşte doar  datorită pasiunii şi muncii asidue a doctorului Paul Stoica (fără să se auto-împăuneze cu denumiri pompoase precum  „proiect de artist” sau să fie finanţat cu sute de milioane de lei de către ICR, sau MNAC, sau AFCN, sau BCR, deşi tocmai aceasta e scopul – obligatoriu prin lege – al  acestor instituţii,  şi nu practicarea nepotismului, clientelismului şi risipirea banului public pe spoieli pe pereţi – vezi tristul şi jignitorul caz al poneiului  roz  de la ICR New York sau noaptea batjocurii artei româneşti de la ICR Berlin).

Dar trăim în România, nu-i aşa, ţara în care instituţiile publice îşi îndeplinesc menirea exact pe dos, şi tocmai din acest motiv marii artişti români, începând cu Saul Steinberg şi terminând cu Brâncuşi au fost  nevoiţi să lucreze şi să se afirme oriunde în lume doar în ţara lor natală, nu.

Aşa că nu ne rămâne (dacă tot nu luăm atitudine contra paraziţilor culturali),   decât să facem haz de necaz şi să ne consolăm cu umorul fin şi delicat  al lui Saul Steinberg.