"Trebuie
sa recunosc, sunt un pic confuz, nu inteleg cum s-a ajuns de la abureala
icerista la ingrijorarea privind viitorul exprimarii artistice... Raspunsul
sta, oare, in insasi formularea "banda desenata comerciala", din
comunicatul ICR, de aici a pornit?
Asta ma trimite cu gandul la filmele
romanesti (hum, hum) care iau premii la "Un certain regard", adica,
vezi doamne, ICR-ul e preocupat de promovarea artei non-comerciale,
non-conventionale, facuta fara mijloace si fara deplina stapanire a mestesugului?
Pai cine poate cataloga astfel de productii drept arta, ori drept experimente
menite unui debuseu spectaculos insa inca imprevizibil pentru majoritatea
contemporanilor? Oricum, nu asta e rolul ICR, iar arta, ca sa fie arta, trebuie
sa fie validata de public,fie el si unul mic, dar ceva mai numeros decat
membrii familiei, si imi permit sa am mari indoieli in privinta asta, vazand
"experimentele" promovate la Berlin si nu mai stiu unde.
Nu mi-e jena sa spun lucrurilor pe nume, mi-e teama ca, folosind cuvinte pretentioase cum ar fi "modernism" si "experimental", certificam un soi de amatorism agresiv. Da, oricine isi poate publica elucubratiile pe blog, oricine poate cumpara un soft si isi poate inchipui ca face muzica. Daca ma apuc acum sa insiruiesc fara noima o serie de sunete gratie unui astfel de soft, voi fi promovat de ICR drept compozitor, si "muzica" mea va fi tratata cu onoruri drept arta experimentala (non-comerciala, desigur, cine ar da bani pe asa ceva)? Vorbim aici despre NIMIC, un nimic platit cu bani grei, lucru care ma indigneaza ca autor de BENZI DESENATE, reale, adevarate, pe bune, si am ezitat sa-mi spun parerea pentru ca nu prea am publicat in Romania. Mi-am spus, ei, e treaba lor, a autorilor de pe piata romaneasca sa protesteze. Nu pot insa sa nu iau acest interes al ICR pentru NIMIC (tradus,impostura) drept altceva decat o sfidare la adresa multilor ani de eforturi si privatiuni pe care i-am dedicat atingerii unui nivel profesionist intr-un domeniu care mi-e mult prea drag ca sa-l las terfelit. Poate ma insel, insa, si poate asta e menirea ICR, sa dea fursecuri prin capitalele lumii mititeilor care se trezesc cu pixul in mana si se apuca sa deseneze putulici pe caietul de matematica..."
Dan Popescu
Nu mi-e jena sa spun lucrurilor pe nume, mi-e teama ca, folosind cuvinte pretentioase cum ar fi "modernism" si "experimental", certificam un soi de amatorism agresiv. Da, oricine isi poate publica elucubratiile pe blog, oricine poate cumpara un soft si isi poate inchipui ca face muzica. Daca ma apuc acum sa insiruiesc fara noima o serie de sunete gratie unui astfel de soft, voi fi promovat de ICR drept compozitor, si "muzica" mea va fi tratata cu onoruri drept arta experimentala (non-comerciala, desigur, cine ar da bani pe asa ceva)? Vorbim aici despre NIMIC, un nimic platit cu bani grei, lucru care ma indigneaza ca autor de BENZI DESENATE, reale, adevarate, pe bune, si am ezitat sa-mi spun parerea pentru ca nu prea am publicat in Romania. Mi-am spus, ei, e treaba lor, a autorilor de pe piata romaneasca sa protesteze. Nu pot insa sa nu iau acest interes al ICR pentru NIMIC (tradus,impostura) drept altceva decat o sfidare la adresa multilor ani de eforturi si privatiuni pe care i-am dedicat atingerii unui nivel profesionist intr-un domeniu care mi-e mult prea drag ca sa-l las terfelit. Poate ma insel, insa, si poate asta e menirea ICR, sa dea fursecuri prin capitalele lumii mititeilor care se trezesc cu pixul in mana si se apuca sa deseneze putulici pe caietul de matematica..."
Dan Popescu
Domnul
Dan Popescu este un artist roman de
benzi desenate, ale carui albume sunt publicate - incepand din 2007 -
la editurile franceze Soleil (seriile Les Carnets Secrets de Vatican, Le
sang du Dragon) si First Edition (L`Histoire
de France en BD pour les Nuls 5 volume deja aparute). Daca este cineva
indicat sa vorbeasca despre BD comercial si BD alternativ, atunci domnia sa
este.
Nota Dodo Nita:
Personal nu cred ca fostii directori ai ICR sau cel actual au trasat ca directie de actiune institutiei pe care o conduc sa promoveze cu obstinatie mazgalelile mizerabiliste si pornografice drept reprezentative pentru arta romaneasca. Am certitudinea ca ei nici nu stiu ca acest lucru il fac una-doua functionare habarniste din cadrul ICR, complice morale ale parazitilor institutiilor culturale de stat precum ICR, AFCN, BNR etc. Ele ar trebui concediate si sa li se si impute miliardele de lei care au intrat in buzunarele capuselor aculturale. Imaginati-va o secunda cum ar fi aratat o colectie de benzi desenate romanesti editata de ICR (spre multumirea nu atat a autorilor cat a publicului amator de BD de la noi) cu cei aproximativ 100.000 de euro cheltuiti de ICR si AFCN cu Cartea lui George, Muzeul Ciubotariu, asa zisa aplicatie de citit BD a Jumatatii Pline etc.
Pe langa calitatile sale artistice confirmate de editori francezi importanti, domnul Dan Popescu reprezinta un model de demnitate si verticalitate. Daca si alti autori romani jecmaniti de "curatorul" Ciubotariu si de Jumatatea Plina ar avea o astfel de atitudine, in mod sigur fata BD-ului romanesc ar arata altfel.
Pe langa calitatile sale artistice confirmate de editori francezi importanti, domnul Dan Popescu reprezinta un model de demnitate si verticalitate. Daca si alti autori romani jecmaniti de "curatorul" Ciubotariu si de Jumatatea Plina ar avea o astfel de atitudine, in mod sigur fata BD-ului romanesc ar arata altfel.
9 comentarii:
Asta ne arata cata bedefilie e in mintea celor de la icereu... si ne maia arata si cat respect au ei pentru o forma de arta pe care, cred ca asta e realitatea, se simt obligati s-o ingurgiteze ca pret al alinierii la valorile extraromanesti. sa nu uitam: establishmentul il priveste pe artistul roman ca pe eternul ins cu basca, aiurit, care experimenteaza non-stop pentru a capata o cat de mica valoare. pur si simplu, establishmentul cultural romanesc are o perceptie deficitara asupa artei.
In arta lucrurile sunt putin mai complicate si ar trebui cernute cu mai multa atentie. Realismul - intelegand reproducerea cat mai exacta sau cat mai apropiata de model sau subiect - a avut intotdeauna castig de cauza. Ideea de 'virtuoz', de 'bun stapanitor al mestesugului' e relativa. Sa luam cateva exemple. Leonardo da Vinci este fara indoiala unul din cei mai buni desenatori ai tuturor timpurilor. Anatomie, cunostinte de optica, botanica, arhitectura completeaza personalitatea unui artist genial si polivalent. Ce se intampla insa atunci cand ii opunem lui Da Vinci un artist ca spaniolul Joan Miro? Nimic din arta lui Miro nu il recomanda ca un mare desenator, ca un virtuoz al liniei. Si totusi e ceva magic in culorile lui Miro, ceva care trece peste ideea simpla de a stapani desenul ca un virtuoz. Sa luam exemplul bazilicii San Pietro din Roma, la care au lucrat Bramante, Michelangelo, Maderno si Bernini. Un monument de finete, exactitate, virtuozitate, genialitate. Opunem un mamut de ciment, ceramica si sticla, un munte in care nicio linie nu e dreapta, o alcatuire stramba, multa, asemanatoare castelelor de nisip cladite de cei mici la malul marii. Ma refer - dupa cum probabil ati ghicit - la Sagrada Familia a lui Gaudi. Nimic nu o recomanda ca fiind o cladire 'clasica', insa originalitatea ei e atat de puternica incat te zdrobeste. Sigur ca sub palaria 'modernismului' pot intra turme de amatori, insa nici 'clasicismul' nu e ferit de acest necaz. Daca X deseneaza bine si daca a prins si oleaca de acord cromatic va turna in serie cai albi pe campii, valuri sau capite de fan. Nicio eticheta nu fereste de amatorism si manierism, nici cea moderna si nici cea clasica. Sa nu uitam ca in Renastere arta nu era vazuta intocmai ca piesa de muzeu pe care o consideram astazi, ci suplinea si functia fotografiei. Trebuia sa fie cat mai exacta pentru a-ti conserva bunicul, strabunicul, mosul si stramosul. Casele regale, corporatiile si breslele comandau unor fabrici de picturi cum erau cele ale lui Velasquez sau Rembrand o multime de subiecte menite sa atarne pe pereti precum cadrele unei prezentari din epoca moderna. Nu mergea sa pui negru si galben crud ca in experimentele cromatice facute de Van Gogh. Cand functia de reproducere, de inregistrare fidela a fost preluata de inventia camerei fotografice si aparatul de filmat arta a putut sa-si gaseasca si altre repere. Revenind la ICR nu stiu cat de valabile sunt experimentele moderne pe care le promoveaza. In definitiv nici daca ar da cu tunul nu stiu daca ar gasi ceva mai bun pe parte moderna (clasic avem destul). Sunt sigur ca in alte tari exista artisti moderni mult mai interesanti. Necazul e ca noi nu avem. Nici nu poti sa dai din umeri atunci cand cineva intreaba de arta contemporana romaneasca si sa spui 'contemporani nu prea avem ca lumea, dar va servim niste clasici calitate superioara!'. Ma refer strict la arta CONTEMPORANA, nu la cea clasica. Din nou e nevoie sa apara felierea stricta a fenomenului: vorbim de banda desenata clasica sau de banda desenata contemporana? Priviti cu mare atentie mascota festivalului BD de la Angouleme, piscuta din trei linii si doua triunghiuri in loc de urechi. E acolo o proba de virtuozitate ca in desenul lui Uderzo? E creatorul acestei mascote un mare desenator? Nu-l cunosc, probabil ca este atunci cand deseneaza realist, dar una peste alta pisicuta angoulemista pare coborata mai degraba din desenele lui Miro decat din virtuozitatea lui Uderzo. Si e MODERNA in aspectul ei fugar si 'mazgalit'. Moderna si proaspata. De altfel, din cate am vazut pe un blog francez, pisicuta ar reprezenta BD-ul francez alternativ. Adica exact cam despre ce vorbim noi aici.
Domnule Valentin Cristescu,
la randul meu va raspund din nou: in Romania contemporana nu se poate vorbi de o impartire a lumii artistice Bd intre clasici si contemporani ci doar intre autori de BD (nu artisti, atentie! autori, pentru ca nu sunt toti concomitent si artisti) si paraziti. In prima categorie se incadreaza toti care au publicat povesti in imagini, percepute ca atare de publicul romanesc (numeros sau putin, atat cat este) si parazitii benzii desenate care se autointituleaza artisti, curatori, editori sau cum doriti dvs dar ei sunt niste impostori si escroci care au bagat in buzunare, de la AFCN si ICR peste 100.000 de euro (va stau la dispozitie cu documentele oficiale care demonstreaza acest lucru): Jumatatea Plina si Muzeul Ciubotariu.
Mascota Festivalului de la Angouleme este desenata de Lewis Trondhaim (un pseudonim ca si Pisica patata, probabil pentru ca la amandoi le este rusine de numele lor de familie) un arivist talentat ca si sus-numitul Ciubucciu, care s-a lansat la editura de BD alternativ L`Association si a facut scandal suficient ca acum sa fie publicat de marile edituri Dargaud si Dupuis, fara insa sa fie niciodata un best-seller precum numerosi alti autori de BD nu clasici ci universali, pe care ii cunoasteti si dvs foarte bine
Inteleg foarte bine, dar am impresia ca nu mai vedem padurea din cauza copacilor. Un mare regizor - parca Fellini - spunea ca in opinia sa filmele n-ar trebui semnate, pentru astfel lumea se va concentra mai mult asupra regizorului decat asupra peliculei. Va propun sa lasam deoparte autorii de benzi desenate si sa ne concentram strict asupra TIPURILOR sau CURENTELOR de banda desenata. Daca muzeul sau galeria X din tara Y ne-ar ruga sa alcatuim o selectie strict de banda desenata CONTEMPORANA ce am putea aduce? Daca vrem o putem numi BD modern, alternativ sau experimental. Nu putem veni nici cu Valentin Tanase,nici cu subsemnatul, cu Serban Andreescu sau altcineva pentru stilul acestor autori este CLASIC. Problema de baza e una singura: respingem din start, fara drept de apel si categoric BD-ul experimental (modern, contemporan, alternativ sau oricum il putem numi) in felul in care cu secole in urma era respins jazzul ca o arta decadenta, imorala, indecenta si lipsita de valoare? Vorbesc de BD-ul alternativ de pretutindeni, de CONCEPTUL de BD alternativ in sine. Il respingem la fel cum in vremea lor au fost respinse curente ca dadaismul, cubismul, fovismul sau alte stiluri moderne? Asta as propune sa discutam: BD-ul alternativ, experimental, contemporan IN SINE, oriunde in lume. Exista sau nu? E valabil sau nu?
Domnule Valentin Cristescu,
va asigur ca nimeni in Romania nu respinge a priori BD-ul alternativ si de aceea va invit sa publicati un articol pe blogul nostru despre BD-ul romanesc contemporan si experimental si va multumesc par avance.
Ar fi fost extraordinar daca am avea asa ceva, sau cel putin daca as cunoaste. Le-as inscrie aici pe surorile Surducan si un vechi amic si coleg ale carui Bd-uri ciudate ma incantau la vremea lor: Ionut Popescu. Poate ca ar trebui sa ne orientam catre afara, sa vedem ce inseamna BD-ul alternativ in afara, ce standarde exista acolo si daca noi 'corespundem'.
Sub nicio forma benzile desenate de surorile Surducan sau Tamba, cei trei reprezentand cu adevarat varful de lance al generatiei lor de desenatori BD nu reprezinta curentul alternativ. Atat prin modul in care deseneaza cat si prin subiectele abordate ei reprezinta cel mai bun exemplu de BD main-stream.
Da, Ionut Popescu este probabil primul autor BD alternativ din Romania post-comunista si-l consider absolut genial in ceea ce face (a facut) iar in anii 80 primul a fost Valentin Iordache (si ma refer aici strict la subiectele anti-sistem abordate)
Poate ca da, desi le-as vedea pe surorile Surducan un pic si la capitolul alternativ, cel putin ca grafism. Ceea ce ar fi un mare castig pentru banda desenata alternativa care, dupa cate inteleg, nu ea este pusa in discutie, ci mai degraba 'falsii alternativi'. Ionut Popescu da, e un alternativ pur-sange, pe Vali Iordache m-am ferit sa-l amintesc din teama de a nu gresi. As pune la capitolul alternativ - chiar cu riscul de a gresi foarte mult - un BD care a produs un efect magic si hipnotic asupra mea si asupra celor care l-au gustat, o opera care nu s-a mai repetat si probabil nu se va mai repeta: Harap Alb-ul lui Sandu Florea. Nu e un lucru neobisnuit ca in arta sa existe si precursori. Un BD fluid care 'curge' de la prima la ultima pagina. Cred ca cine vrea sa incerce banda desenata alternativa de aici ar trebui sa inceapa. Este adevarat ca noi suntem defazati, ca banda desenata alternativa e nevoita sa existe intr-un timp in care sufera serios si banda desenata mainstream, dar povestea asta nu e noua si s-a repetat deseori de-a lungul istoriei. Intotdeauna am fost cu un pas inapoi fata de restul lumii. E drept ca nu avem un public pregatit pentru alternativ - pentru a avea 'alternativ' ar trebui sa ai si un 'mainstream' puternic - dar daca un artist BD simte cu sinceritate - asa cum a simtit Ionut Popescu - chemarea unei astfel de zone atunci ar trebui sprijinit. Eu unul am o singura banda desenata alternativa - Peisaj marin cu Frankenstein - si marturisesc ca a fost o experienta interesanta.
As mai avea cateva lucruri de adaugat in aceasta - i-as spune eu 'falsa disputa'. As dori ca interventia mea repetata sa nu fie inteleasa gresit, pentru ca este in mod sincer o privire ingrijorata asupra benzii desenate romanesti la un ceas de cumpana, in care insusi mediile clasice tind sa se preschimbe. Imi amintesc de intalnirea cu Mircea Arapu din 2008 care, la conferinta cu publicul, spunea ca se fac cercetari de fabricare a tipului de ziar pe care l-am vazut imaginat in seria filmelor cu Harry Potter. Nu cred ca vreun artist poate sta indiferent atunci cand un mediu nou de expresie ii este pus la dispozitie. Revenind la fenomenul alternativ ar trebui observat ca nici acesta nu se prezinta ca un fenomen liniar. Dodo Nita - pe care il consider in mod sincer cel mai important critic de banda desenata pe care il avem - ii clasa la acest capitol pe Ionut Popescu si pe Valentin Iordache. Eu le-as vedea si pe surorile Surducan, cel putin pe linia de imbinare dintre mainstream si alternativ. Fenomenul promovat de ICR reprezinta in opinia mea aria extrema a alternativului. Insa cred ca semnalul de alarma este tras de banda desenata mainstream si singura intrebare pe care trebuie sa o punem cinstit ar fi: este banda desenata mainstream pereclitata de banda desenata alternativa sau pericolul vine din interiorul fenomenului si nu din afara? Se stie ca banda desenata a fost modelata constant de cinematografie si ulterior de televiziune. Multe filme si seriale 'alunecau' deseori si in banda desenata. Astazi canalele de televiziune care ofera desene animate impun un grafism de cele mai multe ori experimental, alternativ. Gustul pentru scabros pluteste in aer si si-a facut loc cu timiditate chair si in cateva povestioare din seria noua a revistei Pif. O a doua problema ar fi ca fenomenul mainstream este obligat sa se dezvolte concomitent cu cel alternv. Nu avem inca o banda desenata mainstrem puternica si deja vorbim de BD alternativ. Insa lucrurile nu se opresc aici. Cred ca numeroase functii ale benzii desenate sunt astazi pierdute. Cea mai importanta este functia de 'fast-food', de ziar cumparat, citit in graba si apoi aruncat. Totusi aceasta functie pare sa revina in forta atunci cand vorbim de mediul internet. Daca banda desenata si-o recapata atunci putem vorbi de un castig important. Pariul meu este deci pe electronic, pe computer, tableta sau smartphone. Avantajele? Autorul nu mai sta la mana editorului iar opera se multiplica in miliarde de exemplare. Gustul publicului de a obtine AICI si ACUM ceea ce are nevoie - o lovitura data entertainmentului (muzica, film, televiziune) - ar putea lucra in favoarea noastra. Am participat la numeroase saloane de banda desenata ori la editiile salonului BD de la Constanta si ma voi simti onorat ori de cate ori voi primi o invitatie, insa visez de ani de zile nu la un salon, ci la un congres sau o consfatuire nationala, un loc in care sa ne inchidem timp de cateva zile si sa nu iesim pana cand nu obtinem un fel de harta a problemelor pe care le are banda desenata. O consfatuirea a noastra, inchisa publicului. Sper sa nu fiu foarte idealist si acest lucru sa se intample la un moment dat.
Trimiteți un comentariu