Casa Filipescu-Cesianu – Calea Victoriei nr. 151
15 mai – 7 iunie 2026
Muzeul Municipiului București și Asociația Bedefililor din
România vă invită la Salonul de benzi desenate „Generațiile PIF”, un eveniment
dedicat celebrei reviste Vaillant / Pif Gadget și impactului său cultural în
România.
Vernisajul Salonului va avea loc vineri, 15
mai 2026, la ora 17.00, în mansarda Casei Filipescu-Cesianu și va fi urmat de o
întâlnire cu Titus Vâjeu, Valentin Tănase, Walter Riess, Cristian Ciomu, Ion Manolescu etc.
Accesul la vernisaj este gratuit.
Apărută în 1945, revista franceză a
reprezentat pentru generații întregi de cititori români mai mult decât o
lectură de divertisment: o deschidere către lume, cultură, desen, istorie,
geografie și limba franceză. Salonul propune o explorare a acestui fenomen prin
expoziții, întâlniri cu personalități culturale și autori de benzi desenate,
colocvii, lansări de carte și ateliere pentru copii.
Expoziții tematice (mansarda Casei
Filipescu-Cesianu):
• Pif și România
• Pif și Minitehnicus – expoziție omagială
Radu Marian
• Coloana fără sfârșit – Brâncuși la 150 de
ani – planșe de Valentin Tănase
Evenimente conexe:
• Vernisaj și vizite ghidate
• Întâlniri „Generațiile Pif” cu istorici,
scriitori și autori de benzi desenate
• Lansări de cărți și albume BD
• Colocviul „Corto Maltese la București” (ediția a II-a)
Ateliere de bandă desenată pentru copii
(8–14 ani)
Susținute de Octav Ungureanu, Diana Tivu și
Daniel Horia, cu înscriere la concurs BD și premiere finală.
Preț bilet ateliere: 40 lei / atelier /
participant
15 mai – 7 iunie 2026
Miercuri – duminică | 10:00 – 18:00
Bilete:
20 lei - adulți | 10 lei - elevi, studenți,
pensionari
Acces gratuit pentru copiii mai mici de 7
ani.
Biletul include vizitarea Muzeului
Vârstelor, expoziția permanentă #MMB de la Casa
Filipescu-Cesianu.
Accesul la expoziții și evenimente se face
în limita locurilor disponibile.
Un salon despre memorie culturală, benzi
desenate și generații formate între paginile revistei PIF!
Programul complet al Salonului, la Casa
Filipescu-Cesianu:
Vineri, 15 mai 2026:
17.00 – Vernisaj, cuvânt de deschidere și
vizită ghidată a expozițiilor + Eveniment „Generațiile Pif”: întâlnire cu Titus
Vâjeu, Valentin Tănase, Walter Riess, Cristian Ciomu, Ion Manolescu etc.
Sâmbătă,
16 mai 2026:
11:00 – Atelier de bandă desenată pentru
copii cu Octav Ungureanu.
Înscrieri prin email la educatie@muzeulbucurestiului.ro.
Preț bilet: 40 lei / atelier / participant.
Atelierul va avea loc în grădina Casei Filipescu-Cesianu
13:30 – Eveniment „Generațiile Pif”:
întâlnire cu autorii revistei Club Mini Grafic, moderată de Octav Ungureanu
Duminică,
24 mai 2026:
10:30 – 12:30 – Atelier de bandă desenată
pentru copii cu Diana Tivu.
Înscrieri prin email la educatie@muzeulbucurestiului.ro.
Preț bilet: 40 lei / atelier / participant.
Atelierul va avea loc în grădina Casei
Filipescu-Cesianu
11:00 – Lansări de publicații / mansarda
Casei Filipescu-Cesianu
„Reminiscențe”, album BD sc. Lionel Mallecourt, des. Cristian Stanciu
12:00 – Eveniment „Generațiile Pif”:
întâlnire cu Șerban Andreescu, Daniel Danil și prof. Marius Leștaru.
Sâmbătă,
30 mai 2026
11:00 – Atelier de bandă desenată pentru
copii cu Daniel Horia.
Înscrieri prin email la educatie@muzeulbucurestiului.ro.
Preț bilet: 40 lei / atelier / participant.
Atelierul va avea loc în grădina Casei
Filipescu-Cesianu
11:00 – Lansarea cărților
„Familia Pif ” de Dodo Niță
„Soare, conexiuni pe viață fără wi-fi”, de Vasile Lupașc Sfinteș
13:00 – Colocviul „Corto Maltese la
București” (ediția a II-a) – participă Adrian-Silvan Ionescu, prof. Ion Manolescu, prof. Adrian Cioroianu, prof. Angelo Mitchievici, prof. Ioan Stanomir, dr. Florin Chirculescu, Tudor Călin Zarojanu, Alex Călin (ed.).
Sâmbătă, 6 iunie 2026
11:00 – Eveniment „Generațiile Pif”: întâlnire cu autorii de
benzi desenate Diana Tivu, Daniel Horia, Valentin Ionescu, Emanuel Pavel, Daniel-Eduart Buruiană
12:00 – Lansarea albumului „Dincolo de
orizont” de Gabriel Rusu
13:00 – Decernarea premiilor concursului de
benzi desenate pentru copii

.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu