miercuri, 18 septembrie 2024

Doi copii pe Lună - un album BD de Stanislas!


A fost  o vreme în care toți copiii visam să zburăm în Cosmos. Unii (Dumitru Prunariu) au și  reușit, dar ceilalți  am rămas cu visul neîmplinit.  Nu am avut norocul lui Zoe și Matei…

Într-o seară, cei doi copii cuminți și curioși s-au întâlnit  cu Zâna cea bună și Supereroul, care i-au luat cu ei  într-o călătorie pe Lună!

Albumul Doi copii pe Lună a fost imaginat și  desenat cu multă duioșie și delicatețe de autorul francez Stanislas.  Demn urmaș  al lui Hergé (*) și adept al liniei clare, el crează o povestire grafică  atemporală,  pentru toate  vârstele, îmbinând armonios umorul, misterul și poezia.

Copiii vor fi atrași de peripețiile  călătoriei spre, pe  și dinspre Lună, iar cei mari se vor amuza de dialogurile spumoase  și vor știi să citească în spațiul alb dintre casete (elipsă).  Bedefilii vor recunoaște elementele autobiografice din narațiune.

Bref, Doi copii pe Lună este o adevărată  mini-bijuterie grafică, de neratat.

În plus, ca pe vremea revistei Pif  Gadget, în ultimele pagini ale albumului autorul propune cititorilor îndemânatici să decupeze și să monteze  racheta cu care Zoe și Matei au zburat spre Lună.




 Este al 11-lea album pe care l-am tradus din limba franceză - și am făcut-o cu multă bucurie ! -find tipărit în condiții impecabile de editura Frontiera.

Dodo Niță

 

(*) Stanislas a desenat în anul 1999 albumul biografic Les Aventures de Hergé, după un scenariu scris la patru mâini de Jean-Luc Fromental  și José-Louis Bocquet.



Albumul Doi copii pe Lună are 46 de pagini în culori, format carte, coperți cartonate, costă 35 de lei și poate fi comandat aici:

https://editurafrontiera.ro/produs/doi-copii-pe-luna-stanislas/

 

Niciun comentariu: