sâmbătă, 4 mai 2024

Diana Tivu și Sfintele Paști!

 


Joia din Săptămâna Mare, țărăneii n-au altă grijă mai arzătoare decât să înroșească ouă. Fierte în tuci cu foi de ceapă, aranjate cu grijă să păstreze impregnată amintirea unor frunze de trifoi sau picurate cu ceară în modele de tot felul, toate prind la final luciu cu un strop de undelemn. Și mai sunt altele care ies prețios încondeiate din mâini pricepute de țărăncuțe.

Tot pe acum se deschide cerul și țărăneii plecați se întorc pentru câteva zile să se odihnească la masa lor de acasă.

 

 


Curtea țărăneilor se îmbie cu mirosuri de lasă apă-n gură, căci este vreme de copt colaci, de frământat cozonaci cu nucă și de pregătit pască cu miere. În tuci la foc mocnit, clocotește ciorba cu legume rodite în grădină și leuștean proaspăt cules. Deși pofta e mare, bunătățile sunt puse de-o parte pentru ziua de Paște.

O altă poveste din lumea țărăneilor însuflețiti de venirea sărbătorilor. Este gândită să fie citită în tihnă în pagini de carte, dar până izbutesc eu să le deschid astfel drum în lume, îi las aici să vă bucurați alături de ei.


Diana Tivu


Primul volum cu peripețiille delicioșilor țărănei  din turtă dulce imaginați de Diana Tivu poate fi comandat aici: 

https://patrimonescu.ro/products/caruta-casuta?variant=47156138738002








 

Un comentariu:

Mihai B. spunea...

Salut Dodo !

Dacă arunci o privire pe pagina asta, vei avea câteva surprize plăcute:
- o bandă desenată românească inedită
- o istorie ilustrată a Animației, cum nu cred că s-a mai făcut

https://www.facebook.com/profile.php?id=100063524643894&sk=photos_albums