 |
| Colecția Teodor Baconschi |
"Spre deosebire de Corto Maltese, Tintin beneficiază de un muzeu şi un magazin specializat la Bruxelles, pe o străduţă adiacentă frumoasei Grande Place, de unde am cumpărat - deloc ieftin, aş spune - o statuetă manifest amplasată pe biroul meu…
Cel puţin două generaţii succesive l-au adulat, iar Steven Spielberg l-a readus la viaţă globală printr-o recentă ecranizare 3D… Văd mai multe cauze ale acestui succes de prestigiu, imagine şi comerţ cultural. Ele ies şi mai clar în evidenţă dacă prelungim comparaţia dintre micul reporter şi matelotul maltez, care emulează, în constelaţia benzii desenate, opoziţia mitică dintre The Beatles şi The Rolling Stones… Spre deosebire de Corto, erou pentru adulţi melancolici sau model al adolescenţilor tenebroşi, Tintin este mult mai accesibil, mai uşor descifrabil: iubim în el un personaj care spune dintru început cine este şi ce are de gând. E “simplu”, ca un boy scout. Un tânăr curajos, mânat de curiozitate “jurnalistică”, precum şi un justiţiar cu valori sigure…
Că Tintin e de dreapta rezultă nu doar din primele albume, politic incorecte,
sau din ecourile războiului rece, prezente în anumite aventuri (cea din URSS
mărturiseşte, bunăoară, un anticomunism coerent). E de dreapta pentru că e un
occidental post-belic, apărător al libertăţii şi al virtuţii. De câte ori
întâlneşte non-europeni, Tintin are o atitudine solidară şi condescendentă,
animată de un subton evanghelizator. E un James Bond avant la lettre, minus
dimensiunea de seducător… Locuieşte într-o viluţă periferică numai până în când
căpitanul Haddock devine amfitrionul afabil al castelului Moulinsart. Căpitanul
însuşi are o ascendenţă seminobiliară, nu e un parvenit, ci moştenitorul unei
stirpe de corsari Ancien Regime.
Corto Maltese asumă o etică provocatoare, nicicând dogmatică şi mereu subversivă. Trăieşte în fantasme, reverii, alcool şi lecturi nerecomandabile. E iubitor de femei, de tutun şi de bătăi zdravene, alternate cu sieste sibarite, în fotolii de pai. Tintin ocupă cu totul alt continent simbolic. El nu comite, în toată cariera sa epopeică, nici un gest “care nu se face”. Se aşează constant de partea “dreaptă” a lucrurilor. Sprijină nesmintit cauze nobile. Doarme îmbrăcat, mereu în acţiune, departe de orice delăsare decadentă. Pare “modern”, dar se comportă mai curând ca apărător al unei vechi ordini pe care tocmai modernitatea o periclitează. E indignat de conspiraţie, sperjur sau crimă. Caracterul său emană optimismul celui care crede, cumva, în progresul moral al speciei. Nu minte, nu (se) înşeală, pare continuu însufleţit de credinţa că binele are substanţă şi contur. E lucid, prudent, sceptic, raţional. Vădeşte spirit critic şi e în stare să planifice, abil, fără să alunece în perfidie sau aroganţă. O singură dată, parcă, în Sceptrul lui Ottokar, înfometat fiind, Tintin “fură” o pâine şi o mică butelcă de pe masa unor grăniceri, dar nu asistăm la o vulgară hoţie, ci la o captură militară, în condiţii moralmente legitime… În toate aceste contexte narative, Tintin acţionează perfect previzibil, fără să devină plictisitor. Dar nu rămâne incitant prin el însuşi, ci graţie contextelor epice şi prin aportul, mult mai pitoresc, al personajelor cu care interacţionează. Ca şi ideologia personală, vestimentaţia lui Tintin e conservatoare: pantalonii de golf, pantofii judicioşi, loden-ul, cămaşa albă şi cravata care apare sub eternul său pull-over albastru compun ţinuta unei figuri retro, care rămâne “comme il faut” şi în situaţii tensionate.
Aş spune că, prin felul său de a fi, Tintin este propriul erou secundar. Protagonist eponim al universului imaginat de Herge, el are totuşi o “modestie”, un cavalerism de echipă, care îl estompează: căpitanul Haddock, Profesorul Turnesol, Dupont şi Dupond, Nestor, La Castafiore sau Milou însuşi apar ca extensii ale figurii de prim plan şi nu ca simple elemente de recuzită. Corto e mereu solitar. Tintin, mereu la dispoziţia unui interlocutor multiplu ipostaziat. Companionilor săi le lipseşte o doagă. El intervine ca factor stabilizator, într-o lume plasată sub riscul dezaxării.
Regret faptul că atât Corto Maltese, cât şi Tintin, însoţit de inseparabilul
său foxterrier alb, le-au fost atât de puţin cunoscuţi copiilor din generaţia
mea şi chiar din următoarele. Banda desenată demnă de acest nume nu a pătruns
în România comunistă decât prin revista stângistă Pif Gadget (unde Corto şi-a
făcut sporadice apariţii). Cu Tintin m-am întâlnit datorită Bibliotecii
Franceze din Bucureşti, care poseda întreaga colecţie. În rest, aveam parte
numai de producţii interne slabe, fără prezent şi posteritate. Evident, ambii
eroi erau cenzurabili, din perspectiva totalitarismului roşu. Nu puteau
contribui nicidecum la “educarea” tinerilor în spiritul eticii şi echităţii
socialiste ! Absenţa lor a agravat desincronizarea culturală dintre România
post-belică şi imaginarul Europei “libere”. Din păcate, nici după 90, aceste
lacune nu au fost suplinite printr-un ratrapaj sistematic. Jocurile video au
introdus junimea într-o dimensiune mult mai banală, în porfida
spectaculozităţii sale “pulsatile”. Unii au descoperit prin eforturi personale
tot ce pierduseră ignorând canonul BD-ului occidental. Şi totuşi, această artă
subtilă, pentru copii mari, nu are încă drept de cetate în cultura noastră.
Puţinii iniţiaţi au, prin urmare, datoria stringentă de a mărturisi..."
Teodor Baconschi ( www.lapunkt, 20 mai 2013)
 |
| Colecția Teodor Baconschi |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu