vineri, 10 martie 2017

Peter S. Beagle în revista Mozaicul




Una dintre primele cărţi fantasy pe care le-am citit în tinereţe, prin  anii 80, şi care chiar m-a dat pe spate, a fost Ultima Licornă, de Peter S. Beagle (apărută în 1977 la editura Univers, în traducerea lui Mircea Ivănescu).

Aşa că mare mi-a fost bucuria să descopăr, la Târgul de Carte Gaudeamus  de la Craiova, din week-end-ul trecut, la standul editurii Aius, că numărul pe februarie al revistei Mozaic este unul special, consacrat aniversării a 50 de ani de la apariţia romanului Ultima licornă.
L-am citit cu sufletul la gură şi am aflat multe lucruri noi şi inedite despre acest mare scriitor american.
Petrişor Militaru, redactorul şef al revistei, semnează o prezentare biografică a  lui Beagle şi traduce un interviu  cu el.
Eliza Voinea şi Maria Dinu au scris cronici complementare ale romanului Ultima licornă iar Irina Gărdăreanu prezintă volumul Un loc plăcut şi numai al lor (tradus în româneşte de editura Polirom).
Aşa cum e firesc în America, The last unicorn a fost adaptat şi în benzi desenate, de către editura IDW, ediţia hardcover a romanului grafic clasându-se pe locul doi în topul vânzărilor alcătuit de ziarul New York Time, după cum notează Petrişor Militaru.
Dar clou-ul revistei este planşa BD desenată de Viorel Pîrligras, în 1978, sub influenţa lecturii excelentului roman:

(c) Viorel Pîrligras & revista Mozaicul

Poate că această planşă "dezgropată" din sertar îl va impulsiona pe grafician să deseneze propria sa variantă de roman grafic, pe care îl văd foarte bine publicat în serial, în revista de benzi desenate HAC.
Şi poate, cu sprijinul editurii HAC!BD, Viorel Pîrligras îşi va vedea visul cu ochii şi va deveni un Peter S. Beagle al BD-ului românesc contemporan.

Şi celelalte pagini ale revistei Mozaic sunt la fel de interesante, propunând cititorilor numeroase cronici, literare sau artistice,  poezii etc.  Am remarcat în special cronicile la două romane apărute la editura Eikon (se pare că redactorii revistei îndrăgesc cărţile publicate de această editură):
-         Ada Spătaru,  Sonetele lui Marin Sorescu, cronică de Ştefan Vlăduţescu
-         Dan Anghelescu, Excomunicările maşinului de scris, cronică de George Popescu.

Acest număr 2(220) al revistei Mozaicul este cu adevărat unul de excepţie, care merită achiziţionat (costă 2 lei!)  şi  păstrat cu grijă de orice colecţionar de carte SF şi fantasy.

Niciun comentariu: