"Will Eisner s-a născut într-o familie de imigranţi. Mama sa, originară din România, era o femeie realistă, care credea că latura artistică a fiului său nu îi va aduce succes în viaţă. Pe de altă parte, tatăl său, născut în Viena, Austria a incurajat dezvoltarea artistică a lui Eisner. Artistul este cunoscut pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea benzilor desenate şi a romanului grafic. De asemenea s-a făcut cunoscut pentru utilizarea benzilor desenate în scopuri educative, ajutând la stabilirea romanului grafic ca o formă de literatură prin cartea sa " A Contract with God and Other Tenement Stories".
Între 1942 şi 1945, Eisner a servit drept subofiţer în cadrul Pentagonului, iar în timpul celui de-al doilea Război Mondial a creat numeroase afişe motivaţionale. De asemenea, el a fost pionierul folosirii benzilor desenate în scopuri informaţionale, prin publicaţia "Army Motors". Datorită metodei sale inovatoare de a combina informaţia brută cu desenul, acesta a încheiat în 1951 un contract cu armata SUA pentru crearea "P*S, The Preventive Maintenance Monthly", o revistă lunară care-i învăţa pe soldaţi, într-un mod distractiv, cum să-şi îngrijească echipamentul.
Totuşi, cea mai faimoasă lucrare a sa este reprezentată de seria de benzi desenate "The Spirit", care prezintă aventurile unui justiţiar mascat pe numele Denny Colt. Revista, care a apărut în 1940, conţinea 16 pagini color şi era inserată în ediţiile de duminică ale ziarelor.
Personajul principal al lui Eisner a supravieţuit 12 ani. La realizarea poveştii au lucrat oameni importanţi precum creatorul de benzi desenate, câştigătorul unui premiu Pulizer - Jules Feiffer, co-fondatorul MAD - Wally Wood şi creatorul lui Plastic Man, Jack Cole. În 2008, seria de benzi desenate a fost ecranizată, sub regia lui Frank Miller.
"Eisner a fost unul dintre primii creatori de benzi desenate care au înţeles puterea unei educaţii vizuale şi a scris despre procesul realizării unei benzi desenate în " Comics and Sequential Art" (1985) şi "Graphic Storytelling" (1996). Eisner a fost cu ani, poate chiar cu decenii înaintea tuturor," a declarat pentru Washington Post autorul de benzi desenate Scott McCloud. El a fost invitat de Google să îi ajute la realizarea design-ului logo-ului special, în 2011.
Eisner a predat arta benzilor desenate la Şcoala de Arte Vizuale din New York. De asemenea, a înfiinţat un studio pentru benzi desenate şi este autorul cărţilor "Comics and Sequential Art" şi "Graphic Storytelling". Din păcate, el a murit înainte de a-şi termina cea de a treia carte din trilogia educaţională, intitulată "Expressive Anatomy".
Will Eisner s-a născut pe 6 martie 1917 şi a decedat în ianuarie 2005.
Industria benzilor desenate a vrut să aducă un omagiu talentului lui Will Eisner instituind premiile ce poartă numele artistului, acordate, în fiecare an, celor mai talentaţi realizatori de benzi desenate."
Alexandra Jeleş
România Liberă
Will Eisner este, în opinia mea, unul dintre giganţii benzii desenate mondiale. El este cel care a sistematizat, atât prin puterea exemplului, cât şi prin studiile publicate, regulile de bază ale artei secvenţiale - cum numea banda desenată. Tot el a introdus în America, unde zeci de ani a fost dominant formatul tip comics (16 pagini), romanul grafic.
Prima oară am văzut un desen de Will Eisner în excepţionalul volum Grafica americană, de Iordan Chimet.
Apoi, nu mai ştiu cine, poate Marian Mirescu, mi-a oferit catalogul expoziţiei "Comics" organizată la mijlocul anilor 70 la Biblioteca Americană din Bucureşti, care avea coperta desenată, fireşte, de Will Eisner.
La începutul anilor 90 am cumpărat dintr-o librărie din Iaşi acest prim volum cu aventurile lui Denny Colt, The Spirit, în format de buzunar.
După care, de câte ori mergem în Franţa şi Belgia, am cumpărat de la anticariate diverse albume BD ale lui Eisner.
Trebuie să menţionez aici că erau foarte greu de găsit, aşă că am început să cumpăr şi ediţiile noi, de la editura Delcourt, deşi erau destul de scumpe.
În albumul Au coeur de la tempete am găsit informaţia că bunicii săi materni erau din România, iar mama sa s-a născut pe vaporul care îi aducea din Europa în America, ţara făgăduinţei.
În Le Reveur am citit cu mult interes povestea tragi-comică a debuturilor sale în meseria de autor BD.
De la Roma am cumpărat într-o vară acest volum omnibus (236 de pagini!) care conține A contract with God si alte povestiri.
De la Roma am cumpărat într-o vară acest volum omnibus (236 de pagini!) care conține A contract with God si alte povestiri.
Ulterior a început să mă intereseze şi viaţa marelui creator, și am cumpărat această monografie oficială de la librăria Anthony Frost din Bucureşti, librărie care - din păcate - din lipsă de cumpărători, s-a închis chiar zilele trecute (ehei, dacă aşa-zis prietenii lui Vlad Niculescu, escrocii de la Jumătatea Plină, l-ar fi găzduit şi pe el în spaţiul de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, unde nu plăteau niciun ban chirie funcționând complet ilegal, aşa cum a demonstrat Curtea de Conturi, poate că acum ar fi continuat să existe această minunată librărie, unde se găseau cele mai multe benzi desenate româneşti de vânzare... Dar nu a fost să fie aşa, şi Vlad Niculescu s-a dovedit a fi încă o victimă - suferind de sindromul Stockholm - a Jumătăţii Pline).
În fine, din Italia am achiziţionat Comics şi Arta secvenţială, cea mai importantă carte de teorie a benzii desenate din lume...
... iar din Franţa, tot de la editura Delcourt, am cumpărat trilogia Chei pentru banda desenată:
NARAŢIUNEA |
PERSONAJELE |
Aceste volume sunt esenţiale pentru orice desenator care doreşte să înveţe - la modul profesionist - cum să creeze o bandă desenată de succes. Pentru a fi un bun autor de benzi desenate, nu este nici pe de parte suficient să ştii să desenezi, ci trebuie să înveţi limbajul specific al BD-ului şi mai ales să ştii să inventezi personaje. Un autor BD va ştii că se bucură de un succes real doar atunci când vor fi mult mai mulţi cititori care au reţinut numele personajelor create de el, decât cei care îi cunosc propriul său nume.
În fine, să mai remarcăm că, de câţiva ani, editura Art alimentează cu volume BD o colecţie intitulată "romanul grafic". Păcat însă, şi uneori chiar nu înţeleg programul lor editorial sinucigaş, că nu au publicat de atâţia ani niciunul dintre volumele lui Will Eisner, preferând să editeze BD mediocre, precum Broderii sau blasfemice, precum Stigmata.
Să fie oare din cauză că şi editorii de la Art sunt tot nişte victime - consensuale - ale escrocilor de la Jumătatea Plină?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu