luni, 23 mai 2016

Desant de scriitori majori la Craiova!


Dănuţ Ungureanu, Anamaria Ionescu, Michael Hăulică, oaspeţii Alianţei Franceze din Craiova

Sâmbătă, 21 mai, în cadrul colocviului organizat de Alianţa Franceză, au sosit la Craiova  patru scriitori bucureşteni,  Anamaria Ionescu, Michael Hăulică, Dănuţ Ungureanu, Bogdan Hrib, nu doar autor de romane poliţiste  ci şi patronul editurii Tritonic, precum şi scriitorul oltean (dar publicat tot de editurile bucureştene) Aurel Cărăşel.
Marius Ghergu
 
Întâlnirea a început cu vernisajul expoziţiei de grafică SF şi portrete de scriitori a domnului Marius Ghergu (prima sa expoziţie la Craiova, după 1990).
Michael Hăulică, Dănuţ Ungureanu, Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib
 Apoi a continuat cu lansarea cărţilor scriitorilor invitaţi dar şi a altor autori publicaţi de Tritonic.
Publicul a fost format din fani SF puri şi duri, între care i-am recunoscut pe Dan Ninoiu şi Ion Maria,  dar şi din alţi oameni de cultură craioveni, precum editorul Nicolae Marinescu sau librarul Cristi Voicu.

Primul din stânga este Aurel Cărăşel

Majoritatea au cumpărat nu doar volumele lansate ci şi alte romane de la Tritonic, aşa că toată lumea a plecat  mulţumită la final – nu te întâlneşti în fiecare zi, la Craiova, cu atâţia scriitori celebri într-un singur loc.

Marius Ghergu, un grafician român care a lucrat la Paris în anii 70 şi Paul Laffont, un diplomat francez care a lucrat la Bucureşti în anii 90!

În ceea ce mă priveşte, am cumpărat următoarele volume. Voi reveni cu cronicile lor, după lectură.


Închei această postare cu sloganul editurii Tritonic:
"Cititul nu dăunează sănătăţii!"

Un comentariu:

Michael Haulică spunea...

mulțumesc frumos pentru invitație, Dodo. ne-am simțit foarte bine la Craiova, sper că și craiovenii s-au simțit bine cu noi. să ne revedem cît de curînd.