Corespondenţă de la “trimisul nostru special” – Costel !
În timp ce Şerban
Andreescu avea dubla lansare de albume
la librăria Anthony Frost, în acelaşi week-end se derula la Angouleme cea de-a
42 ediţie a celui mai mare festival de
Benzi Desenate din Europa!
Ea s-a
derulat sub impresia tragicului atentat de la redacţia Charlie Hebdo, de aceea
au şi fost create două premii speciale:
Marele premiu a revenit
japonezului Katsuhiro Otomo, cunoscut mai ales prin seria
sa (şi desenul animat) Akira.
Printre cei aproximativ 200,000 de vizitatori
ai festivalului, s-a aflat şi un român, trimisul nostru special, şi
voluntar, Costel.
Dvs., stimaţi cititori, ştiţi că o imagine
face cât o mie de cuvinte, aşa că, în cele ce urmează, prezentăm în
exclusivitate mondială foto-reportajul trimis de Costel.
Festivalul de benzi desenate se desfăşoară în tot oraşul, iar sutele de editori prezenţi îşi au standurile în două corturi uriaşe. Recunoaşteţi bineînţeles, bustul lui Herge.
Din cauza atentatului de la Charlie Hebdo, la intrare se face controlul la bagaje la toţi vizitatorii.
Şi pe bună dreptate, ia uitaţi cu ce umblă lumea în bagaje!
Câţiva vizitatori (sic!) la festivalul de benzi desenate.
Spiderman, Ironman, Captain America, Thor şi Hulk atrag vizitatorii către standul Panini Comics, la fel cum, la Comic Con Bucureşti, Gerilă atrage vizitatorii la standul editurii HACBD.
Magia funcţionează.
Standul editurii Soleil, care editează Lanfeust, singura revistă franceză de benzi desenate difuzată în România.
Alţi câţiva vizitatori, în alt cort...
Stadul revistei Fluide Glacial. Remarcaţi că revista lunară - fondată de Gotlib - apare de 40 de ani neîntrerupt!
Cele mai frumoase momente de la un festival de benzi desenate sunt întâlnirile cu desenatorii şi dedicaţiile personalizate. În centrul fotografiei Didier Crisse, ale cărui BD le puteţi citi în revista Lanfeust.
In prim plan Edika şi Frank Margerin (care s-a lansat în paginile revistei Metal Hurlant).
Loisel, fondatorul benzii desenate heroic fantasy din Franţa. Cunosc cel puţin 40-50 de bedefili români care colecţionează seriile sale L` Oiseau de la Quete du temps şi Peter Pan. Şi eu l-am întâlnit în anii 90 şi am o frumoasă dedicaţie de la el.
Coyote, autorul seriei Litteul Kevin este desenatorul preferat al lui Costel. A stat la coadă două ore şi 20 de minute pentru a obţine o dedicaţie de la el.
Coloristul lui Coyote colorează şi desenul dedicaţie pentru Costel.
Când nici nu se aştepta, Costel s-a întâlnit şi cu un alt idol al său, Maester, autorul delirantei serii Sœur Marie-Thérèse des Batignolles.
Când au obosit de atâta colindat, vizitatorii bedefili se aşează pe mochetă şi citesc albumele achiziţionate.
Panoul cu selecţia albumele propuse pentru a fi premiate de public.
Alţi câţiva vizitatori.
Staţie de autobuz. Aşa cum scriam mai devreme, festivalul se desfăşoară în tot oraşul, aşa încât autobuze gratuite fac naveta între pieţele centrale unde sunt montate corturile editorilor, Muzeul benzii desenate, Muzeul de Artă, Primăria, Catedrala, unde sunt montate numeroase expoziţii.
Expoziţia Jack Kirby - regele comicsului american!
Toate vitrinele buticurilor, bistrourilor şi restaurantelor din oraş sunt la ora BD-ului. Costel s-a plimbat un pic şi prin Angouleme şi a fotografiat câteva fresce murale special pentru cititorii noştri:
Cine recunoaşte personajele din cele două fotografii?
Excepţională frescă trompe l`oeil!. E nouă, nu era pictată când am fost la Angouleme cu banda desenată românească.
Costel! Costel BD! In piept ii straluceste ecusonul din Star Trek cu care s-a teleportat din Italia in Franta si de acolo in Romania! |
Blogul benzilor desenate româneşti nu este al meu, şi
nici al urmaşilor urmaşilor mei (sic!). Este al tuturor iubitorilor de benzi desenate
de calitate din România şi din străinătate (avem numeroşi cititori în Franţa,
Italia, Statele Unite, Canada şi R.
Moldova). Şi, în mod sigur, nu ar fi fost atât de popular şi urmărit de
câteva sute de cititori zilnic, dacă nu am fi beneficiat de sprijinul unei
adevărate reţele de corespondenţi şi colaboratori voluntari şi pasionaţi, din
ţară şi de peste hotare.
Tuturor –
şi, în cazul de faţă, în special lui Costel – MULŢUMESC !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu