joi, 12 septembrie 2013

La Mulţi ani, Cristian Ciomu!



“Din mâna sa ies clădiri avangardiste care ajung să împlinească visele proprietarilor. Cristian este pasionat şi de muzică, de care a fost cucerit încă din liceu.  Înclinaţia spre desen şi-a descoperit-o încă din timpul liceului, când crea benzi desenate. Pasiunea nu l-a părăsit pe măsură ce anii au trecut, ba chiar a crescut, iar tânărul elev al prestigiosului Liceu Nicolae Bălcescu, în prezent Colegiul Carol I, a pornit mai departe în drumul său spre desăvârşirea gustului pentru artă. 


Membrul trupei Basorelief
A dat la Arhitectură. În paralel însă, o altă pasiune s-a înfiripat: muzica. Iar Cristian Ciomu nu s-a mulţumit doar să o asculte, ci şi să o cânte într-o perioadă în care jazz-ul şi rock-ul alternativ, genuri pe care le ascultă şi le cântă şi acum, erau subiecte tabu în România.
 „Am făcut parte din formaţia Basorelief în timpul facultăţii şi am participat la multe festivaluri în ţară. Apoi a venit rândul formaţiei Opus 1,61, din care fac parte şi acum,alături de alţi arhitecţi“, ne-a povestit specialistul care a adăugat că, în drumul său spre muzică, a avut alături muzicieni precum Mugurel Vrabete (Holograf) sau Alexandru Andrieş.


Organizează Agora artelor
A intrat imediat „în pâine“ după terminarea facultăţii, pe vremea când toţi arhitecţii erau repartizaţi în institute de proiectări de stat, iar schiţele lor erau, de multe ori, condiţionate de şabloanele impuse de regimul comunist. Oamenii talentaţi găseau însă, mereu, o portiţă de scăpare, aveau o idee menită să le scoată proiectul din banal.
 „Am fost repartizat la Institutul de Proiectări. Am lucrat la Calea Bucureşti, la zona centrală a Craiovei şi foarte mult la centrul oraşului Târgu-Jiu, alături de arhitectul Viorel Voia, care a fost ca un mentor pentru noi, arhitecţii tineri“,a spus Cristian Ciomu. A hotărât în 1994 să îşi deschidă propria firmă de arhitectură, de care se ocupă şi astăzi. A lucrat aici la proiectele marilor hipermarketuri din Craiova, dar şi la alte clădiri de care este mândru. Nu întotdeauna ideile creionate pe hârtie prind viaţă.
„De multe ori, proprietarii sunt cei care ne spun că am mers prea departe, că îşi doresc ceva clasic“, a spus Ciomu. Banii, pe locul doi Satisfacţia practicării meseriei rămâne însă una mare.
Nu este o muncă bănoasă, însă îţi permite un trai decent. Costul unui proiect este, de regulă, aproximativ 5% din construcţie“, ne-a mărturisit arhitectul unul dintre „secretele“ meseriei sale. Cu toate acestea, nu a abandonat niciodată pasiunea sa pentru arte, organizând în fiecare an Agora Artelor şi Arhitecturii, eveniment cultural menit să celebreze împletirea artelor într-un Răscruci.
Data naşterii 14 septembrie 1954, Drobeta Turnu Severin.
Studii Facultatea de Arhitectură Ion Mincu, Bucureşti.
Familie Căsătorit, are un copil.
Ce-i place? „Ca arhitecţi, încercăm să ne apropiem de artişti. Eu o fac prin muzică. Cred că sunt singurul arhitect din oraş care are pian în birou şi am şi un coleg care are chitări. Am înfiinţat o formaţie“, ne povesteşte arhitectul despre pasiunea sa.
Ce nu-i place? Urăşte birocraţia, sub toate formele ei, banalul, rutina. Susţine chiar că se teme să nu devină un birocrat, chiar în lupta sa împotriva hârtiilor.
 „Cred că de multe ori se depăşeşte limita, de multe ori se cer hârtii doar de dragul de a fi“, susţine Ciomu. 

Întrebări şi răspunsuri
Care a fost prima clădire din Craiova la care aţi lucrat?
Imediat ce am terminat facultatea, am fost repartizat la Institutul de Proiectări din Craiova. Am primit imediat funcţia de şef de lucrare la Casa Armatei. Cel care trebuia să se ocupe de proiect a intrat în concediu, aşa că eu l-am înlocuit.
Este arhitectura o artă?
Da,  este  artă complexă  pentru că în ea se întâlnesc toate celelalte arte. Ca să fii arhitect trebuie să ai imaginaţie, ceea ce are orice artist adevărat, trebuie să ai viziune, să ai deschidere spre celelalte forme de creaţie « 

(ADEVĂRUL)
"Born in Turnu Severin, Cristian Ciomu was the winner of a comics contest held by the magazines Cutezatorii and Pif Gadget in 1970. He published his first comic story in Cutezatorii two years later. He studied in Bucharest, then worked as an architect in Craïova and didn't return to comics until 1991. Since that year, his comic stories have made their appearances in magazines like Prichindel, Mini Azi and Haz în Vacanta. Ciomu is also a musician and composer (he has written a balad about Hugo Pratt's 'Corto Maltese') and the author of several articles about the preservation of the Romanian architectural legacy."

                                                                                                                                 Lambiek.net

Niciun comentariu: