vineri, 6 iunie 2025

Tintin în Balcani (jurnal de Bookfest 2025)

 



Miercuri,  28 mai 2025,  în cadrul Bookfest 2025, s-a desfășurat - pentru prima oară în istoria târgului  de carte - o masă rotundă la care au participat  E.S. Nicolas Wernery, ambasadorul Franței și E.S. John Cornet d`Elzius, ambasadorul Belgiei, și pe care am avut onoarea s-o moderez. 


Nu s-a discutat despre diplomație, nici despre geostrategie sau politică ci, în premieră, despre un personaj de benzi desenate, probabil cel mai cunoscut din Europa, Tintin.

Ambii ambasadori au povestit cum l-au descoperit pe Tintin în copilărie și cum continuă să citească albumele cu aventurile sale până în zilele noastre. Plecând de la propriul exemplu, am dezbătut ideea de ce  benzile desenate cu Tintin continuă să fie citite în prezent, indiferent de vârsta cititorilor, și cum este receptat mesajul albumelor în funcție de vârsta la care le  citești. 

Claudia Davidson Novosivschei, Nicolas Wernery, John Cornet d`Elzius, D.N. 

Discuția a fost intensă și foarte interesantă.

La final,  Valentin Ionescu, cunoscutul autor BD, a oferit celor doi ambasadori două portrete caricaturizate, realizate de el. Cei doi ambasadori s-au bucurat și au plecat cu o amintire simpatică de la masa rotundă.





E.S. Nicolas Warnery &  E.S. John Cornet d`Elzius 


Masa rotundă a fost organizată de membrii Institutului Francez din România,  cărora le mulțumesc și pe această cale.

Dodo Niță

de la stânga la dreapta D.N, Laura Le Poetvin, Julien Chiappone Lucchesi, directorul Institutului Francez, Lyla Messad, Olivier Roche




Niciun comentariu: