desen de Nicolae Cristescu |
Pe blogul personal, Horațiu Buzatu își aduce aminte :
« Dl. Bratu era (şi este încă) un om
deosebit, de la care am învăţat multe lucruri. Sub îndrumarea lui am deschis şi
prima expoziție de caricatură. Tot
supravegheat de dânsul, am trimis lucrări la festivalurile de caricatură din
lume: la Montreal, la Gabrovo, la Akenşir, etc. În 1980, la Skopije am fost
chiar nominalizat, mi s-a prezentat o lucrare în albumul festivalului şi am
fost invitat să fac parte din juriul festivalului din anul următor. Nu am
onorat invitația, deși eram în stare să merg chiar și pe jos sau chiar cu
bicicleta. Dar în perioada aceea era imposibil să ieși din țară fără motive
serioase, iar festivalul de caricatură de la Skopije a părut celor de la
Serviciul Pașapoarte a fi o adunare de râs. ».
Așadar, în data de
14 mai 1979, la vârsta de nici 18 ani, Horațiu Buzatu se prezintă în fața
publicului craiovean cu prima expoziție personală de caricaturi ( cuprinzînd 25
de lucrări diferite) organizată la sala
« Cromatic ».
Două săptămâni mai târziu, el câștigă concursul de caricatură organizat în cadrul
Festivalului interjudețean de satiră și umor de
la Băilești (Dolj).
În
anii următori Horațiu Buzatu trimite
lucrările sale la diverse concursuri
naționale și internaționale (Bulgaria, Yugoslavia, Canada), va mai fi premiat și la Festivalul de la Câmpulung Muscel (Argeș) și va participa la nu mai puțin de zece
expoziții colective.
Recunoașterea
talentului său, la scară națională, este reprezentată de publicarea caricaturilor sale în revistele Urzica și Flacăra.
După
ce a terminat liceul, în 1980, Horațiu a dat examen la Institutul de
Arhitectură „Ion Mincu” din București,
dar nu a intrat din prima, din pricina numărul mare de candidați pe loc. Așa că
s-a angajat din toamnă la uzinele Electroputere, la serviciul „Ediții –
Finalizări”, care avea ca obiect de
activitate machetarea și tipărirea pliantelor ce însoțeau produsele
întreprinderii (transformatoare, motoare etc). Aici a fost coleg cu Paul Segal
care, ca și el, desena și publica grafică
umoristică.
Anul de maximă glorie a tânărului caricaturist (avea 20
de ani) poate fi considerat 1981. În ianuarie
participă, alături de doctorul Nicolae
(Nae) Cristescu, Radu Bittel și Paul
Segal la prima expoziția de grafică umoristică organizată de cenaclul de artă
plastică « C. Brâncuși » din cadrul
Casei de cultură a municipiului
Craiova. Expoziția se va numi
« Est modus in rebus » (« Există o măsură în
lucruri »).
« Horațiu Buzatu, cel mai tânăr din grup, probează,
prin lucrările expuse, calitățile unui caricaturist cu reală vocație pentru
acest tip de creație » notează T.
St. Fănuș în paginile ziarului local al vremii, Înainte.
desen din 1981 |
În același an cei patru graficieni vor publica fiecare câte un desen umoristic în
paginile publicației craiovene Păcală
- buletin de satiră și umor editat de Nicolae Petre Vrînceanu sub egida
Centrului de Îndrumare a Creației Populare și a mișcării artistice de masă din
Craiova.
În 1982 Horațiu Buzatu este admis ca student al
Institutului de Arhitectură. Începe o nouă etapă a vieții sale, în care
caricatura nu a mai avut loc. Absolvirea facultății a coincis cu prăbușirea
regimului comunist și, în 1992, Horațiu Buzatu
s-a aruncat - cu încredere și entuziasm - în vâltoarea economiei de piață, devenind, în timp, un
antreprenor de succes. Să sperăm că, la un
moment dat, va redescoperi deliciile
caricaturii ca artă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu