Toamna anului trecut a adus, mulțumită editurii Cartea Copiilor, un album BD aparte în peisajul de gen, peisaj cam sărăcăcios de altfel pe plan local.
Scenariul acestui album este o sinteză a volumului “Vladimir Ghika, profesor de speranță”, publicat în 2013 în România la Editura ARCB, București, și în Franța, în traducere, la Éditions du Cerf, Paris. Apariția în limba română a albumului “Monseigneur Vladimir Ghika – vagabond apostolique” este o bună ocazie pentru tinerii cititori din zilele noastre și de a mai deschide câteva uși ale istoriei, de discutat, povestit, deschis conștiințe împreună cu ei.
Este adesea dificil de cuprins în paginile unei cărți, și mai cu seamă a unui album BD, o viață de om. Mai ales când acesta duce cât alții în 10 deodată. Pentru că viața Monseniorului Vladimir Ghika, cum bine surprinde Ana Blandiana în prefața albumului, este “aidoma legendelor din vechime despre viețile sfinților.”
Monseniorul Ghika, prinț, diplomat, scriitor, om de credință, nepotul lui Grigore Alexandru Ghica (ultimul principe al Moldovei), un om care a pus totul în slujba celor mai puțin fericiți, mai năpăstuiți. Albumul surprinde parcursul vieții sale, episoadele marcante ale parcursului său lumesc, începând cu nașterea pe malurile Bosforului, în 1873, viața alături de familia sa, studiile și călătoriile sale, căutările interioare și zilele închinate credinței, până la refuzul de a pleca în exil și sfârșitul său tragic în temnița comunistă. Refuzând să plece în exil, în 1952 este arestat, acuzat că ar unelti împotriva regimului și sfârșește în închisoarea Jilava, 2 ani mai târziu, la vârsta de 80 de ani.
Albumul dedicat Monseniorului Ghika este și albumul unei epopei lăuntrice, al unui personaj apostolic, al unui om nobil nu doar prin naștere ci mai ales prin simțiri, dedicat semenilor, un om care a avut totul și s-a pus în slujba celor amărâți, sărmani, bolnavi, cu noblețe și putere de sacrificiu.
“Monseniorul Vladimir Ghika - peregrinul apostolic” este o poveste de viață adevarată, dincolo de etichete, canoane și granițe confesionale, esența mesajului său este puternică. Purtător de credință în vremuri aprige, purtător de speranță într-o lume vitregită de lumină, un model într-o lume care avea și are atâta nevoie de modele.
Alina Nucă
(preluare de pe pagina FB "Cireșe cu bretele")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu