Regăsiți în Balcania: Veleş - Oraşul benzilor desenate

În cadrul unui proiect grandios, Comics Alliance Network for Balkans, am avut șansa - poate unică - să particip la Salonul BD din Macedonia.

Am ajuns la  Veleş la prima oră a amiezii, numai bine să tragem câte un pui de somn, obosiţi după 30 de ore de  trezie.  Dar la hotel, International Palace, camerele nu erau încă gata. De-abia s-a găsit o cameră pentru conducătorul expediţiei. Conducător în toate sensurile cuvântului, pentru că Nicu, managerul de proiect,  a condus nu doar expediţia balcanică ci şi automobilul expediţionarilor şi necesita cel mai mult odihna binemeritată.

Noi, ceilalţi,  am pornit la explorarea oraşului.

desen de David Wautier 

 

Construit de o parte şi de alta a râului Vardar, pe lângă care şerpuieşte şi o linie de cale ferată, orăşelul seamănă  oarecum cu Sinaia noastră, fiind construit pe pantele unor dealuri,  dar cu o arhitectură mult mai eclectică.

desen de Jeroen Janssen 

Primul lucru pe care îl vezi, înainte de a trece podul peste Vardar, este  turnul cu ceas, construit de turci la finele secolului XVIII. 

desen de Dimitri Mihailovski  (albumul Kocio Rațin) 

Apoi, pe ici pe acolo, aproape ascunsă,  se mai vede  câte o clădire mai veche de `44, dar majoritatea sunt blocuri construite în vremea socialismului. 

După anii 90 nu prea s-a mai construit nimic, însă  la parterul blocurilor s-au deschis multe mici magazine, restaurante, iar în faţa lor terase.

 Locuită multă vreme de traci, poate şi de iliri, așezarea şi toată zona au făcut parte din diverse imperii: Bizantin, Bulgar şi, evident, Otoman. În 1927 intră, în sfârşit, în componenţa Iugoslaviei (Regatul, nu Republica). 15 ani mai târziu este eliberat de către partizani, iar secretaurii de partid botează oraşul Titov Veleş.

În 1996, la 5 ani de la proclamarea independenţei Macedoniei, oraşul revine la numele simplu de Veleş -  a se vedea şi filmul Ja sum od Titov Veles din anul 2007.

În prezent, după cum am aflat  de la  Mr. Google, oraşul îşi continuă vocaţia industrială din timpul socialismului, dar dezvoltă şi noile tehnologii.

Astfel, conform aceloraşi surse, pe de o parte  calculatoriştii supradotaţi din Veleş au contribuit la implementarea  IT-ului în administraţia  locală din Macedonia, iar pe de altă parte, alţii, sau aceeaşi, au „construit” mii de site-uri de unde au lansat fake-news în favoare lui Donald  Duck, pardon, Trump, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. 

În fine, mă îndepărtez de subiect.

 Revenind la hotel, am trecut pe lângă statuia unui călăreţ cu şapcă. La noi, de obicei, statuile de călăreţi au coroane pe cap, aşa că am apelat iar la Google, de la care am aflat că şapcaliul era un erou al răscoalei de Sf. Ilie - Schimbarea la Faţă (după alţii chiar şi Înălţarea Crucii) plănuită de Organizaţia Revoluţionară Internă Macedoneană -  Adrianopol (compusă mai ales din bulgari – sunt complicaţi, Balcanii)  contra stăpânirii otomane.

La hotel ne-am cazat în sfârşit, în camere mari şi aerisite, cu faţa către oraş şi imediat am facut joncţiunea cu gazdele noastre macedonene, frumoasa Alexandra şi simpaticii  Vane şi Tome Trajkov (care, aşa cum nu îi arată numele, nu sunt fraţi) dar şi cu delegaţiile albaneze, belgiene şi sârbeşti.

Tome ne-a întâmpinat, entuziast,  cu celebrele versuri ale formației Zdub și Zdob:  „Bunica bate toba”. Spre rușinea mea, nu am știut să continui cîntecul: „ Bunica bate tare/Bunica cu măciuca bate toba-n casa mare!” Dar, șșșt, să nu spuneți la nimeni!

Alexandra by Abdel din Bruxelles

Sârbii, Marko, Alexander (în Balcania, Alexandru/Alexandra sunt nume foarte des întâlnite) şi două tinere speranţe ale BD sârbeşti şi mondiale, Mina și Marijana,  sunt cei mai apropiaţi de macedoneni, atât in spirit (limbă etc) cât şi geografic -  ei ajung de la Leskovac la Veleş într-o oră şi-un pic, în zbor planat de vultur bicefal.

Apoi  gazdele ne-au ghidat către  colonia BD. Foarte curioşi să vedem ce-o fi asta, am mărşăluit glorioşi pe uliţele orăşelului (în slavonă, „uliţă” înseamnă stradă) şi am ajuns la o casă veche de nu ştiu câte sute de ani, dar recondiţionată şi transformată în  sediul unei mini-tabere  de creaţie BD. Pe prispa sa o duzină de copii, îmbrăcata în tricouri albe cu afişul salonului imprimat pe ele, desenau de zor, în jurul unei mese, coordonaţi de tânărul Alecsandăr Stevanov.

I-am admirat/felicitat/fotografiat şi am purces mai departe, la galeria de artă a oraşului unde, la orele 20.00 (bună idee, că mai devreme era cald ca în cuptor), s-a deschis a 18-a ediție a Salonului Internaţional al Benzii Desenate de la Veleş.

 

Celebrul Marko Stojanovic desenat de Abdel din Bruxelles (paharul era plin cu apă)

Din cauza pandemiei, discursurile şi anunţul premiilor s-au ţinut în faţa galeriei. Marko Stojanovic, autor de talie internaţionala (tradus inclusiv în  româneşte, cu albumul Veşnicii – vezi cronica mea)  a primit majoritatea premiilor (cel mai bun scenarist, cea mai  bună BD – desenată, apropo, de sibianul Cristian Păcurariu), cel mai bun director al Şcolii BD de la Leskovac etc. precum şi un plic din  care mi s-a părut că aud foşnetul unor… dinari.

După care, individual, am vizitat expoziţia din interiorul galeriei.

 

A doua zi de dimineaţă,  la hotelul restaurantului ne-am autoservit cu un copios mic dejun sub formă de bufet suedez, în care se găseau de toate, de la pateuri cu brânză la cârnăciori prăjiţi, dar nu şi cafea. Cafeaua trebuia cumpărată separat – 1 euroi ceşcuţa.

 

Apoi am plecat cu autocarul să vizităm Osuarul Memorial, ridicat în 1979 pentru a adăposti oasele partizanilor căzuţi în timpul luptelor de eliberare a Veleş-ului.

Monumentul a fost construit pe culmea unui deal, peste drum de oraş (şi oferea privirii o cuprinzătoare panoramă a Veleşului) de nişte arhitecţi iugoslavi,  în cel mai pur stil arhitectonic socialist (după alţii, stilul „brutalist”), sub forma unui lotus în poziţie deschisă. Înăuntru, o impresionantă  frescă murală de dimensiuni uriaşe narează momentele importante din istoria Macedoniei: revolta contra otomanilor, războaiele balcanice, războaiele mondiale şi eliberarea ţării.  Grafismul frescei se aseamănă până  într-un punct cu cel al lui Picasso, aşa că băştinaşii au botezat-o  „Guernica Macedoniei”.

Vezi mai jos. 

 

De la monument am plecat, tot cu autocarul, la lacul Veleş, un lac artificial între coline, aflat la nici 8 km depărtare de oraş şi ne-am îmbarcat la bordul unui vaporaş numit Panini. Vaporaşul însă nu a navigat, era un fel de ponton, bine ancorat de ţărm, dar în schimb am mâncat foarte bine la bordul său şi am băut nişte vin roze Tikves Alexandria,  aşa de bun, că nu ne-am mai fi oprit.

desen de Jeroen Jansssen 

 

desen de Abdel din Bruxelles 

Ne-am oprit totuşi, pentru că mai trebuia să şi muncim. Aşa că ne-am urcat la etajul unu al vaporului, unde am dezbătut - foarte aplicat - despre clişeele şi stereotipurile benzii desenate din Balcani. Desenatorii belgieni au dezbătut mai puţin şi au desenat mai mult, aşa cum se vede şi în imaginile alăturate.

desen de Abdel din Bruxelles 

 După amiază am avut program liber, aşadar am purces la explorarea oraşului, alături de ultra-artiştii români Octav-Pisica Fumătoare şi Ionuţ Popescool. În drumul nostru   ne-a sărit în cale o firmă pe care scria „Tin Tin”, dar care nu avea nicio legătură cu personajul lui Hergé, ci cu un magazin de lenjerie intimă.. feminină.

 Foarte des am remarcat, intrigaţi,  nişte panouri pe care scria - cu litere mari de tipar – „HOTAP”. Ne-am tot mirat ce ar putea să însemne, până mi-am adus aminte că am făcut un an de rusă la facultate, suficient ca să învăţ alfabetul chirilic. „Hotap” însemna notar. Dar oare ce averi aveau de împărţit veleşenii, de aveau cabinete de „hotap” peste tot?

Asta îmi aduce aminte de o fază de acum câţiva ani din Bulgaria când, la Sofia, căutam lihniţi de foame un restaurant şi nu găseam, deşi în jurul nostru erau numeroase firme de „Pectopan”. Tot aşa, până mi-am adus aminte că ştiam alfabetul chirilic.

 

Alt lucru frumos care ne-a atras atenţia au fost câteva fresce murale pictate pe pereţii unor clădiri publice. Una, chiar lângă hotelul nostru, înfăţişa clar  o imagine din Veleş, cu turnul cu ceas în prim plan, sub ninsoare.

Mai încolo era un uriaş portret foarte realist, al poetului naţional, Kocio Raţin (pseudonimul lui Kosta Apostol Solev).

 Născut în 1908 la Veleş, membru şi foarte repede cadru de nădejde al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia (de la vârsta de 16 ani, mai tare ca  bardul de la Scorniceşti). A scris poezii şi nuvele  în limba sârbă dar şi în macedoneană şi a cunoscut consacrarea cu  volumul Dimineţi albe (singurul apărut in timpul vieţii) în 1939. Petrece mai mult timp în închisoare decât în libertate (unde a şi avut răgazul să scrie) dar, drept mulţumire pentru activismul său, a fost exclus din Liga comuniştilor, şi a murit în 1943, în circumstanţe dubioase, împuşcat nu de ocupanţii germani, ci de partizanii comunişti.

Din fericire, municipalitatea Veleş i-a conservat şi promovat memoria, organizând din 1964 Festivalul de poezie „Întâlnirile lui Raţin”, cea mai mare manifestare de acest fel din Balcani, la care, în trecut, au participat şi autori români precum Nichita Stănescu sau Dumitru M. Ion.

Toate aceste informaţii nu le-am stors din creieraşul meu, ci de la dl Google, seara târziu, când ne-am strâns în jurul unor sticle de Skopska pivara, adică berea naţională din Macedonia.

Am mai aflat astfel că la Veleş s-ar fi născut în 1600, într-o familie de negustori albanezi, Gheorghe Ghika, viitor prinţ al Moldovei, între 1658-1659 şi al Valahiei, între 1659-1660. A rămas în istoria… Valahiei, pentru că a mutat capitala ţării de la Târgovişte la Bucureşti, adică a fost un vizionar.

Mister Google ne-a mai informat că în oraș trăiesc 279 de... valahi (sic!)  (0,62% din populația orașului). Cât am stat în Macedonia nu am întâlnit niciun... valah, nici nu am auzit vorbindu-se armânește. În schimb am văzut numeroase mașinuțe Tico circulând pe străzile înguste ale orașului. Fabricate la Craiova în urmă cu peste 20 de ani, ne-am minunat cum au ajuns până la Veleș și cum de încă mai rezistă în circulație. Se pare că Europa, cu regulile sale stricte,  încă nu a ajuns în inima Macedoniei...

Seara târziu (sau dimineața devreme, nu mai știu, pierdusem noțiunea timpului) am purces la culcare, obosiţi dar cu multe cunoştinţe noi.

 

Vane Trajkov by Abdel din Bruxelles 

La sesiunea de duminică, Vane Trajkov ne-a prezentat istoria BD macedonene recente care, într-o bună măsură, se confundă cu istoria sa personală.

Nu, Ionuț Popescool nu are mâinile legate la spate, nu-l forțează nimeni să asculte istoria BD macedonene - desen de Jeroen Janssen

Născut în 1958,  la vârsta de 5 ani a primit de la părinţi prima sa revistă de benzi desenate. Dar, spre deosebire de ceilalţi copii, Vane nu a mâzgălit-o, nu a decupat-o (cum făcea - de exemplu - amicul Ştefan, care decupa personajele şi se juca de-a teatrul  cu ele – aşa încât va absolvi, peste ani, Facultatea de regie de film!) ci a păstrat-o cu sfinţenie, punând bazele unei colecţii care azi numără aproximativ 12-15.000 de reviste şi albume BD, majoritatea din fosta Iugoslavie.

Vane a pus pe masă un teanc de publicaţii BD de vreun metru înălţime şi ne-a spus povestea lor.

În 1996 a publicat - pe banii lui -primul număr al revistei BD Strip Art (în macedoneană, ca şi în sârbeşte, banda desenată se numeş  te „strip”). Spre deosebire de  celelalte reviste BD care au apărut înainte sau în paralel, Strip Art publica majoritar  BD de autori macedoneni. După nr. 3,  publicaţia a început să fie finanţată de Ministerul Culturii din Macedonia, mai întâi cu echivalentul a  150 euro pe număr, ajungând  la aproximativ 1500 euro. Revista avea 50 de pagini alb-negru și publica BD comice și realiste, abordând cele mai diverse subiecte precum aventuri, istorie, science-fiction sau umor.

 În 2002 Vane Trajcov înfiinţează  Asociaţia „Strip Center ot Macedonia”. Anul următor organizează la Veleş,  oraşul sau natal, prima ediţie a Salonul Internaţional de Benzi desenate.

Revista Strip Art se opreşte la nr. 16 dar, din 2005, Vane editează  o nouă revistă, Creator. Publicată  în ritm de 2-3 nr. pe an, revista a ajuns astăzi la nr 34. A crescut numărul de pagini, a crescut  calitatea BD-urilor publicate,  apar și culorile. În revistă sunt publicați exclusiv numele unor autori din spațiul ex-iugoslav, printre care unele  cunoscute  și la noi  precum Igor Kordey, Marko Stojanovic,  dar și din Bulgaria, Turcia    sau România!

Vane  Trajkov, în afară de munca de redactor șef scrie scenarii BD, editoriale  și articole despre lumea BD.  Tot aici se afirmă și tânărul Alecsandar Stevanov ca scenarist dar și ca un redutabil critic și istoric al celei de-a noua arte.

De altfel, de la nr 25/2016, Stevanov, care este graphic designer de meserie,  modernizează logo-ul și prezentarea artistică a revistei.

Dar sub egida asociaţiei sunt publicate nu doar reviste şi cataloagele salonului,  ci și almanahuri  şi albume. Albume tipărite în limba națională dar și în sârbește, albaneză sau engleză  -  cu siguranță limbile minorităților din  Macedonia.

 La final Vane Trajcov ne-a oferit mie şi managerului de proiect câte un exemplar din fiecare publicaţie editată de el, adică aproape un metru cub de hârtie tipărită.

Cine este interesat de întreaga istorie a BD-ul macedonean, îi recomand spre lectură cele trei volume scrise de tânărul (e născut în 1984)  autor, promotor şi cronicar BD  Alecsandăr Stevanov. Trilogia este frumos intitulată  Cronica vizuală a benzii desenate macedonene şi cuprinde aşadar  trei volume: 1990-1999, 2000-2007, 2008-2011.  Evident, mai întâi trebuie învăţată limba macedoneană şi alfabetul chirilic.

 

Invitatul surpriză by Abdel din Bruxelles

După o binemeritată pauză de cafea, Vane Trajcov invită la prezidiu un invitat surpriză. Invitatul, un omuleţ simpatic cu mustăcioară şi barbişon, mă fixa stăruitor:  „Dodo, nu mă mai recunoşti?” Văzând figura mea nedumerită, a continuat „Sunt Gani Jakupi, ne-am cunoscut la Salonul Cărţii Balcanice de la Paris, în 2011”.

Aham, aşa mai venim de-acasă, am exclamat eu, in petto, adică în fordul  interior, cum ar spune San-Antonio.

Născut în Kosovo, într-o familie de albanezi, Gani Jakupi este o legendă a BD-ului  european. Publicat în Franţa, trăitor în Spania (fiind chiar căsătorit cu o spanioloaică) Gani Jakupi  este autor al unor albume BD memorabile precum Matador, La Derniere Image, Retour au Kosovo, etc.

Gani Jakupi are cuvântul  - by Jeroen Janssen 

Ne-a  ţinut  ţintuiţi pe scaune cu o prelegere foarte interesantă despre condiţia autorului de benzi desenate, susţinută în engleză. Cu mine şi invitaţii belgieni a vorbit în franceză, cu soţia în spaniolă, cu oaspeţii albanezi, evident în albaneză, iar cu gazdele macedonene probabil în sârbeşte. Un adevărat cetăţean european, simpatic, modest dar foarte ferm în convingerile sale artistice. Sper ca într-o zi să-l pot prezenta şi bedefililor de la noi.

Hora Unirii româno-albaneze (Știați că imnul național albanez se cântă pe muzica lui Ciprian Porumbescu? - vedeți, de-asta e bine să citiți blogul BDR!)

 În fine, duminică seara am mai dat o tură cu Octav şi Ionuţ, pi şentru (cum nu se spune în Oltenia) ca să ne luăm rămas bun de la locuitorii Veleş-ului… şi de la berea locală. 

A doua zi de dimineaţă trebuia să ne întoarcem în țară prin Serbia, pentru că Marko ne informase că la Leskovac  era în plină desfăşurare un grandios festival al Pleşcaviţei. Cum, nu ştiţi ce este o pleşcaviţa? Un fel de hamburgăr sârbesc, asezonat cu nişte sosuri speciale, bun de te  lingi pe degete…

 Nu ştiu însă ce-a făcut Waze-ul,  de capul lui, că ne-am întors tot prin Bulgaria. În plus, am avut de înfruntat o coadă uriaşă, la graniţă,  după ce am trecut de podul neprieteniei Vidin-Calafat. Noroc că la un popas turistic,  mai înainte de vamă,  am avut buna idee să mâncăm câte o pleşcaviţa … bulgărească.

Am ajuns până la urmă acasă, cu portbagajul plin de publicaţii BD macedonene, dar şi cu memoria  afectivă încărcată cu  senzaţii de neuitat.

Can for Balkans?

Yes, we can!

                                                                      ***

 

Cum, n-am terminat?  Vreţi să ştiţi cine a pictat frescele monumentale din Veleş? Ne-a spus chiar Vane Trajcov, fiind tras de limbă de întrebătorul de serviciu - adică eu.

 

„Într-o dimineaţă, la ora 7, sună telefonul, de m-am şi speriat”, povesteşte Vane. „Era primarul, să mă duc de urgenţă la el. M-am dus, ce era să fac, de el depindea subvenţia pentru organizarea Salonului. „Vane, uite,  tocmai m-am întors din Franţa, de la o întâlnire a primarilor,  organizată într-un orăşel de munte, cam ca al nostru, Angouleme, ai auzit de el?” Cum să n-aud, era Mecca  benzii desenate  mondiale! „Băi, ştii ce-au făcut angulezii ăia, cu pereţii albi ai clădirilor publice? Au pictat pe ei tot felul de michimauşi amuzanţi pe ele. Ce-ar fi să facem şi noi tot aşa, în Veleş? Ştii pe cineva dintre voi care ar putea să picteze pe pereţi?” Evident, m-am oferit voluntar, mai ales că primarul a promis şi o sumă frumuşică. I-a plăcut fresca - cea de lângă hotelul International Palace şi anul următor mi-a zis să pictez alta. Banii au fost mai puţini, dar bucuria mare, aşa că  am pictat-o şi pe a doua. Şi uite aşa, am pictat 6 fresce murale în Veleş, pe bani din ce în ce mai puţini, până nu au mai fost deloc.

Dar azi, cu  Centrul Benzii Desenate, cu Salonul Internaţional şi cu frescele murale pe pereţi, ne putem lăuda că Veleşul este un fel de Angouleme din Balcani!”

Veleș by Dimitri Mihailovski