marți, 25 octombrie 2016

Cea mai frumoasă carte românească apărută în anul 2016





Astăzi, 25 octombrie 2016, când Maiestatea Sa,  Regele Mihai I al României,  aniversează frumoasa vârstă de 95 de ani,   aş dori  să vă povestesc câte ceva  despre minunatul volum ilustrat Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate şi credinţă.
 Cartea face parte din colecţia  “Regii şi Reginele noastre”  a editurii  Curtea Veche, în care deja au mai apărut volume despre Regele Carol I şi Regina Maria,  şi sunt în curs de apariţie  alte cinci,  despre ceilalţi regi şi regine ale României.
Întregul proiect este coordonat de profesorul Adrian Cioroianu,  care semnează cărţile din colecţie, alături de tineri absolvenţi ai Facultăţii de Istorie precum Mihaela Simina şi Andrei Radu.  

 Volumul Mihai I al Romaniei narează biografia romanţată - romanţată în sensul că pe înţelesul  copiilor – a  ultimului monarh  al României. Cartea se  adresează copiilor,  dar poate fi, şi merită  să fie citită,  şi de părinţi, şi de bunici, eventual împreună cu  nepoţii lor.

Pe mine m-a dus  cu gândul la romanele lui  Jules Verne sau ale lui Alexandre Dumas, atât  datorită bogatei ilustraţii,  cât mai ales a destinului zbuciumat al regelui Mihai, cu adevărat demn de un personaj romantic din secolul XIX.




ilustraţie de Răzvan Dumitru

După ce a fost un rege copil, la vârsta de 6 ani, a devenit rege adolescent la 19 ani. Şi-a asumat responsabilităţile de monarh cu demnitate şi verticalitate, deşi a fost umilit atât de mareşalul  Antonescu,  cât şi de aparatnicii comunişti (cei din anii 40,  dar şi cei din anii 90).  Dar  voinţa de granit,  credinţa în destinul său, l-au ajutat să treacă cu bine peste toate vicisitudinile vieţii, şi să înfrunte  exilul -  probabil cel mai lung din lume (40 de ani şi mai bine) -  înainte de a se putea întoarce liber în patria sa.
Regele Mihai nu doar a supravieţuit tuturor duşmanilor şi adversarilor săi,  români sau străini,  dar este unul dintre puţinii oameni care, în  acei ani grei,   a luat decizii esenţiale, care au scurtat durata celui de-al doilea război mondial.
Este singurul care trăieşte şi astăzi, personaj şi martor al tumultuoasei istorii contemporane.

Toate aceste lucruri,  şi multe altele,  le puteţi citi în volumul profesorilor Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina, scris într-un stil original, colocvial, în care faptele istorice se întrepătrund cu mici întâmplări adevărate, ce dezvăluie personalitatea complexă, unică,  a Regelui Mihai.

Impecabil tipărit, bogat ilustrat de tânărul grafician digital Răzvan Dumitru, volumul Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate şi credinţă,  semnat de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina este, în opinia mea, cea mai frumoasă carte  apărută în anul 2016 în România!




Alături de Carol I şi Maria a Românei, volumul  Mihai I al României   trebuie să facă parte din biblioteca oricărui cititor român, indiferent de vârsta sa,  dacă îl interesează istoria ţării în care s-a născut şi în care trăieşte.

Pentru că « un popor care nu-şi cunoaşte trecutul,  este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii » (Nicolae Iorga).




Niciun comentariu: