Cu toate că ne-am rotit vremelnic în
spaţiul “iaşiot”,
nu pot afişa meritul de a fi stat îndeajuns de mult în preajma Magistrului della Cajvana.
Contemporaneitatea întâmplătoare nu a fost suficientă încât să fiu impregnat pe îndelete de discursul şi pătrunderea solicitantă a scriiturii sale. Conversaţia cotidiană cu el (profundă şi erudită în ceea ce-l priveşte) purta ecoul cu însemn inovator al textului dens formulat cu o prospeţime uimitoare. M-au încântat mereu formulările zeflemitoare, parodiatice, în contrast ciudat cu repetarea obsesivă a subiectului devenit tradiţional: bătaia de joc focalizată înspre “colonii” vremurilor marxiste. În texticulele demolatoare de clasice exprimări transpare temeinica osatură culturală a sofisticatului Luke McPitoo, întru-totul lipsită de înveşmântări tradiţionale. Competent în mai toate temele abordate, gânditorul bucovinean nu se arăta interesat de redări literare cu efecte derivate din construcţii vizuale, dovada suficientă fiind lipsa acestora în scrisul său. Orientarea evidentă a focalizării textelor emise îndreaptă comunicarea spre genul eseu. Moldavul cu extensii de apartenenţă universală mizează pe mesajul esenţial al substanţelor elementare şi nu insistă pe abilitatea demonstraţiilor explicative sau a compunerii imaginilor. Predilecţia (preluată de la Frédéric Charles Antoine Dard) pentru jocuri de cuvinte, argou, calambururi, umor lingvistic – modă răspândită (şi) multumită lui - a făcut sumedenie de consumatori în lumea majoritară altor asezări a învăţăceilor-absolvenţi universitari ai perimetrului adiacent malurilor bahluviene. Sub controlul stilistului, stăpânirea limbajul devine obiect plastic supus modelării inventive.
O
conversaţie pe care am purtat-o tustrei (o noapte întreagă, în locuinţa şi cu
participarea lui Liviu Cangeopol, pe Moara de foc), la o sticla de wisiky Golden Mist – vorbitorul a şăpti graiuri şi
traducătorul în franţuzeşte a “Poveştii dânsei” avea să risipească (datorită
discursului analitic sustinut) aburii lăsaţi în mintea-mi la vizionarea
uimitoare a filmul lui Tarkowski - “Călăuza”. Lecţia profesorului avea să-mi
întipăreasca reflexul termenului “revelaţia fulgurantă” - cheia înţelegerii
conceptului în jurul căruia a fost edificată construcţia cinematografică. Adus
atunci în discuţie, episodul dezvăluie marginalitatea preferinţelor în privinţa
consumul vizual de care se face responsabil Magister Casvanaeus, în favoarea
focalizării exerciţiului (triumphalic)
spre alte repere.
Din acest motiv, am fost mirat să
aflu noutatea neaşteptată a posesiei (neuzuală în acele vremuri şi tărâmuri) în
“claxoniera din cartierul latrin” a
impresionantei creaţii grafice semnată Guido Crepax: Emmanuelle, traspunere în
BD a romanului scris de Emmanuelle Arsan. Tentaţia parcurgerii albumului primit
cadou de la prietenul său din Franţa (care i-a sesizat evidentul interes pornit
din simţiri erotice) m-a făcut să dau degrabă curs invitaţiei. Am pătruns în
spatiul doktorului in litere şi încântat
am parcurs cu privirea albumul gigant. Conexiunea legată de produsele benzilor
desenate s-a înfăptuit fără a fi o
preocupare mistuitoare şi s-a datorat
frecventării constante produsă de interesul pentru universul artelor. Înclinaţia
dobândită profesional survine asupra vieţii lui urmare a faptului că teritoriului
hexagonului devine părtaş ambianţei, iar Lucot Pitou îi datorează mare
parte a devenirii sale. Arta BD-ului (în sine) nu
a fost o atractie speciala. În ceea ce mă priveşte, nu l-am auzit să aducă aprecieri
critice privind resimţirea performanţelor despre autorii celebri aflaţi în
jurul fenomenului, cu toate că recunoştea plăcere admiraţivă legată de opera
dăruită de amic, prin plasarea acesteia în biblioteca sa ticsită. Avea argmente
sa susţină şi probabil judecata era tributară
enunţului
(atunci şi astăzi vehiculat): benzile desenate = parte a subculturii. Nu multă
vreme după episodul descris, mi-a mărturisit că a transmis (la rândul său) preţioasa
tipăritură unui amic din cercul cunoştiinţelor (poate mare amator), ceea ce probează
opinia asupta “bedelelor”, sau măcar
dovedeşte lipsa spaţiului (deja supra-aglomerat) pregătit să adăpostească
multitudinea tipăriturilor invadatoare a habitatului subdimensionat.
Apoi, în
preajma “revoluţiei din 1989”,
am aflat de arestul său la domiciliu, consecinţă firească în acea vreme, urmare
a atitudinii sale proclamate cu voce tare. Nu mică mi-a fost surprinderea să mă pomenesc
faţă în faţă cu el, liber şi nevătămat, în seara zilei de 20 decembrie, după ce
a sunat la uşa
apartametului meu! Atunci am aflat de perioada când a fost supravegheat îndeaproape,
în faţa uşii garsonierei din Nicolina, pe rând “protejat de lucrători cu ochii albastri”, explicând astfel absenta pentru o vreme…
Imago. nr. unic, iunie 1991 |
În zilele
primului an al deceniului nouă din secolului XX, la Casa Cărţii, iarăşi din
întâmplare, ne-am întâlnit şi i-am vorbit despre intenţia realizării
proiectului unei reviste româneşti de benzi desenate. Incitat de entuziamul propulsării fenomenului în arcul curcubeului
artelor şi al plasării temelor consistente în spaţiul culturii, a preluat
invitaţia care a urmat sclipitorului editorial “Două învârtiri în jurul bedeului”
din revista IMAGO. Cert, i-a plăcut idea urmarită în scris, apreciată încă
de atunci de bedefilii autohtoni. Iar rezultatul, mi-a comunicat (tot în trecere
fiind) l-a inclus şi într-una dintre cărţile lui, reunind o compilaţie de articole
deja apărute. Mai puţin ştiută in revista Imago este contribuţia în compunerea
unor texte nesemnate aparţinând poetului Emil Brumaru.
Ultima survolare în jurul fărâmei accidenatal
abordată s-a petrecut în 2015, acum nu mult timp în urmă… Bedeaua, preocuparea
“excentrică” operei a căpătat suficientă forţă
centripetă, încât să-l propulseze acolo unde-i este locul: pe orbita
clestă, printre corpurile cereşti cu lumină proprie. Rămâne de văzut cât din
licărul perceput este asimilat de privirile observatorilor …
Mati Botezatu – august 2015
Un comentariu:
Excelent textul, Mati!
Trimiteți un comentariu