Neghiniţă de la Casa Radio

 O altă carte  de benzi desenate pe care am cumpărat-o luna trecută  de la Gaudeamus a fost mini-albumul  Neghiniţă, adaptare în benzi desenate de Alexandru Ciubotariu.

(c) Casa Radio

Casa Radio a lansat în anul 2010 această drăguţă colecţie de benzi desenate, adaptări după scenariile unor piese radiofonice montate în urmă cu 50-60 de ani. De atunci, la fiecare ediţie a Târgului de carte Gaudeamus sunt lansate, la început câte trei titluri, ulterior câte două, din aceste mini-albume de benzi desenate.
Ele sunt desenate fie de maeştri ai benzii desenate (Puiu Manu -3, Mircea Arapu -1), fie de tineri în curs de afirmare (A. Ciubotariu -3, Ionuţ Popescu -1), fie de debutanţi (Lavinia Trifan Pop-2) şi au apărut deja 10 titluri. Ele sunt destinate cititorilor de vârstă preşcolară, eventual  aflaţi în ciclul primar, pentru că, fiind citite în paralel cu ascultarea adaptării radiofonice, pot facilita abilităţile de lectură.

Neghiniţă este la origine un basm scris de Barbu Ştefănescu Delavrancea,  la sfârşitul secolului XIX. El a fost adaptat în 1967 sub formă de scenariu radiofonic de către Constantin Moruzan, un regizor care a mai adaptat şi alte piese de teatru scrise de Delavrancea, cum ar fi Apus de soare.

Cartea are 48 de pagini în culori, frumos desenate de A. Ciubotariu, într-un stil limpid şi sugestiv care îl prinde foarte bine (total diferit de stilul grunge,  underground, unde se ascunde sub pseudonimul Pisica Pătrată). Influenţa lui Cezard este din ce în ce mai estompată, lăsând loc stilului propriu al lui Ciubotariu.

Autorul desenează  distinct numeroase personaje şi plasează decorurile acolo unde trebuie, pentru a reconstitui atmosfera de basm.

Neghiniţă este o carte foarte drăguţă, pe care o recomand spre lectură şi bedefililor de la noi.

Întrebare:  mai ştie cineva de unde vine numele personajului, Neghiniţă ?

 

(c) Casa Radio

Am şi două mici observaţii, vizavi de colecţie, în general.

- De la an la an preţul mini-albumelor a crescut încontinuu, de la 15 lei – primele titluri, la 18 lei – ultimul.

- Coordonatorul colecţiei se încăpăţânează să folosească în mod penibil denumirea generică de „romane grafice” pentru aceste mini-albume,  deşi ultimele titluri sunt practic doar nişte povestiri iar una dintre condiţiile de bază ca o bandă desenată să poate fi numită roman grafic, şi vorbesc aici din punct de vedere tehnic, este ca să aibă mai mult de 48 de pagini.

Singura carte de benzi desenate din România despre care se poate spune că e – din toate punctele de vedere - un roman grafic, este Prâslea cel Voinic şi merele de aur, al Mariei Surducan  (reeditat recent de editura Vellant).