Cred că nu există în ţara asta un om pasionat de lectură, care să nu fi citit ciclul de romane „Cireşarii”, scrise de Constantin Chiriţă.
Iar noi, bedefilii, am tot sperat că, într-o bună zi, un autor de benzi desenate să adapteze aceste romane. Iată că Alexandru Ciubotariu, cu stilul său grafic inconfundabil, şi-a asumat această misiune aproape imposibilă.
„Expediţia Cireşarilor” poate fi citită, în serial, într-o nouă revistă consacrată cititorilor între 9 şi 11 ani, „Ora de lectură”.
Alături de cele 4 planşe desenate de Al. Ciubotariu, mai găsim încă una, desenată de un francez, Patrice Marsaudon, “Caramel”.
Caramel este un căluţ simpatic, ale cărui aventuri apar deja în reviste din Franţa, Spania, Anglia, Italia, Polonia, Statele Unite, Canada, Mexic, India şi, de-acum, România.
Patrice Marsaudon s-a născut în 1965 şi, după ce a absolvit Artele Plastice, a lucrat multă vreme în domeniul publicităţii, înainte de a se lansa în domeniul benzilor desenate: seria “Caramel” este publicată din 1991 de revista Cheval Star, iar seria „My dad is a gangster” din 2004 de revista belgiană Spirou.
Revenind la Ora de lectură, să notăm că apare din aprilie 2012, sub egida editurii Didactica Publishing House, este lunară şi are 28 de pagini în culori (la un preţ de 6,90 lei per număr).
Pentru achiziţionarea ei puteţi scrie la adresa alin.palade@dph.ro.
Dodo Niţă
3 comentarii:
Bravo, Ciubi! Intotdeauna pe faza :) Avem Ciresarii in Ora de lectura, Toate panzele sus in Cutezatorii... stam bine. Mai e si netul...
mai stiti ceva de aceasta revista? vad ca nu mai apare nicaieri pe internet
Nu. Mi-e teama ca nu mai apare nici aceasta revista. DIn cate stiu, pentru copiii mici apar revistele Fabulafia si Luminita, pentru cei mai mari revista Cutezatorii.
Trimiteți un comentariu