Extravagantul Mister Jup!

                                               

Astă vară eram la Bruxelles, în librăria de benzi desenate Brűsel, răsfoind nişte albume. Doar răsfoiam,  pentru că era ultima zi de şedere, aveam bagajele pregătite şi cântărite, şi oricum trimisesem deja în ţară, prin Atlassib, un colet cu vreo 20 de kilograme de cărţi şi benzi desenate. Eram deci absorbit în atmosfera unei BD când, cine credeţi că mă bate pe umăr şi mă întreabă ce mai fac, în “dulşele grai moldovinesc”?

Da, chiar domnu` Jup din titlu. Nimic mai firesc, ca doi bedefili români să se întâlnească, absolut din întâmplare,  într-o librărie BD din Bruxelles, capitala benzilor desenate. Asta chiar dacă eu locuiesc la Craiova şi el la Iaşi, şi în ţară ne vedem doar o dată la doi ani,  la saloanele BD de la Constanţa şi Iaşi.

L-am cunoscut pe domnu` Jup (în afară de soţie şi socri, toată lumea îi spune aşa, deşi în buletin îl cheamă Lucian Amarii) la Zilele Benzilor Desenate de la Iaşi, în 1999. Şi m-am îndrăgostit iremediabil,   la prima vedere – nu, nu de Jup, nu vă gândiţi la prostii - ci de excelentele sale BD-uri,  pe care le expunea  la Centrul Cultural Francez. Dacă a văzut că îmi plac, la finalul sejurului mi-a dat un CD-uri cu toate aceste BD-uri,  aproape 100, în format PDF.

Am citit astfel, pe îndelete, întreaga saga “Banda lui Costel”, şi mărturisesc că niciodată nu am râs  atât de mult decât,  poate,   la filmele lui Mel Brooks.

Desenate voit naiv, pentru a accentua caracterul comic, benzile desenate de Jup îşi propun să fie o radiografie hazlie a vieţii de zi cu zi a unui român obişnuit.  Veşnic îmbrăcat (dezbrăcat?)  în maieu,  şi cu o bască muncitorească  pe cap, sunt convins că

l-aţi  întâlnit fiecare  dintre voi   în faţa blocului,  jucând table, la cârciumă sau la cumpărături, pe Costel. Frate bun, de altfel, cu Dorel din reclamele de la televizor.

Primele personaje care apar în bandă sunt,  bineînţeles,  Costel şi eterna sa logodnică, domnişoara Veta pe care, de altfel,  i-a suflat-o plutonierului Gero(nimo) Păstaie, fapt care îl va transforma pe acesta în duşmanul său de moarte. Ca într-o adevărată “bedenovelă” (prima din ţara noastră),  personajele trăiesc cu patimă viaţa de zi cu zi: gelozia faţă de domnişoara Fifi, trecutul tenebros al doamnei Penelopa, viitoarea soacră a lui Costel, ambiţiile ascunse ale lui Păstaie, interferenţele inevitabile cu  vecinii  de bloc,  Scarlat, Tălâmbu Aurel, Târnăcop, nea Pandele, Adam  -  “Omu de faianţă”, madam Varvara şi nepotul ei Wasile (Vasile cu “W”, că nemţii din Germania,  pe unde îşi făcuse el veacu`,  pronunţau “Fasile” în loc de Vasile) etc…

In timp, prin tehnica de flash-back, aflăm chiar  şi arborele genealogic al lui Costel:  Costelus Ulpius, “maistru militar în legiunea a IV-a, cu funcţie de merceolog la antrepriza de construcţii Apolodor SA”; contele Wilhem von Costel, “inventatorul limbii mici de la ceas”; Costel Acaprii, pasager pe Titanic, toţi au fost strămoşii glorioşi ai lui Costel.

In fine, ca în seria “Léonard le génie” a belgienilor Turk & Degroot, Jup îşi plasează proprii motani, Serioja şi Arnold,  în banda desenată, mai întâi ca personaje secundare,  nişte pisici drăguţi care se încurcă printre picioarele personajelor de bază, lucru nu lipsit de riscuri, de altfel, pentru că,  atunci când se enervează,  lui Costel îi place să tragă şuturi în  tot ce mişcă (fără voia sa) prin  preajmă; treptat vor ajunge  personaje  principale, suflându-i statutul  de vedetă lui Costel…

Insă  ceea ce-mi place mie foarte mult la “Banda lui Costel” este jocul cu codul: Costel se ceartă cu desenatorul, îl şantajează că pleacă din banda lui, iar Jup îi răspunde pe măsură, apărând chiar el ca personaj în propria sa BD. Una din planşele cele mai  amuzante este cea în care personajele, conduse de Costel,  se revoltă contra desenatorului,  şi-i cer să schimbe numele seriei desenate,  din “Banda lui Jup” în “Banda lui  Costel” că,  până la urmă,  ce mare personaj este şi Jup acesta! Pur şi simplu adorabil!

Un bun prieten francez, autor de studii şi monografii asupra benzii desenate franceze şi fost director al Festivalurilor BD de la Angouleme şi Grenoble, mereu sfătuia autorii BD români pe care i-i prezentam: “nu mai copiaţi ceea ce facem noi, francezii,  inventaţi-vă nu numai propriile stiluri grafice dar  mai ales propriile personaje,  specific  româneşti”.

Jup a reusit cu brio această performanţă  şi am certitudinea  că,  mai ales acum, graţie internetului, personajul Costel va rămâne în galeria celor mai îndrăgite personaje BD româneşti.

De câte ori mă vedeam cu Jup (rar, e-adevărat) îi spuneam  că trebuie să adune peripeţiile lui Costel între coperţile unui album, pentru a putea râde de el toată ţara, nu numai norocoşii cititori moldoveni ai Monitorului de Iaşi. Ca să scape de gura mea, a desenat  în 2008 un album, “Super-Costel, Intâmplări extraordinare  din viaţa unui om obişnuit”,  iar  în 2010 un altul, “Confreria Pisicilor negre”. Şi nu cred că a făcut rău, ţinând cont că a câştigat două Trofee “Sandu Florea” , unul pentru cel mai bun album şi celălalt pentru întreaga operă BD.

In sfârşit, dar în sfârşit, anul acesta domnu` Jup se hotărăşte să adune cele mai frumoase planşe din întâmplările lui Costel,  într-un  album best off, “Banda lui Costel. Glory Days” pe care, cu extravaganţa care îl caracterizează, îl oferă gratuit – prin  intermediul internetului -  fanilor săi de pretutindeni.

Mulţumim, domnu`Jup! Thank you! Merci beaucoup! Grazie tante! Danke schön!  Spasibo! Blagadaria!

www.supercostel.ro