vineri, 1 martie 2013

Comics nr. 14





Fanzinul editat,  de peste doi ani deja, de către entuziastul Octav Ungureanu,  reuneşte în acest număr lucrările a 19 tineri desenatori: Adrian Serghie, Alin Ivan, Anghel Şerban, Laurenţiu Butuc, Costel Curelaru,  Dan Colţea, Mihai Ionescu, Neli Moruţ, Popon Radu Vlad, Raluca Zaharia, Octav Ungureanu, Raluca Dragomir & Diana Sabău, Robert Obert, Silu, Toma Alexandru, Maria Surducan, Valentin Sava,  Vlad Forsea, Xenia Pamfil. Ceea ce îmi place cel mai mult la fanzinul Comics este tocmai eclectismul său: diversitatea genurilor şi subiectelor abordate de către  tinerii autori.


Astfel, arhitecta Raluca Zaharia îşi continuă serialul inepuizabil O prinţesă uitată, Maria Surducan propune cititorilor începutul BD-ului său Prâslea cel Voinic şi merele de aur, desenat vintage şi care, la final, va apare sub forma unui album de 80 de pagini,


iar Alin Ivan desenează o nouă peripeţie a originalului său personaj  Vlady,  simpaticul vampirel îndrăgostit de … mujdei (după un scenariu de Emanuele Leoni) pentru a cita măcar trei  dintre  piesele de rezistenţă ale numărului.
Aş vrea să stărui mai mult asupra excelentei BD în serial Zbeng  şi Zbânţui a cuplului de tinere autoare Raluca Dragomir (desene) şi Diana Sabău (texte). Zbeng  şi Zbânţui sunt doi motani malefici, veniţi din Iad, care şi-au pus în gând să facă zile fripte lui Toni Colţ,  fost asasin profesionist, în prezent încercând să se retragă din afaceri. Cele două autoare au reuşit performanţa,  greu de atins în BD-ul românesc, să inventeze două personaje originale, simpatice şi ataşante. Prin comicul de limbaj şi de situaţie, ele generează un umor negru  - şi, în egală măsură, nebun – admirabil servit de grafismul dinamic, de desen animat,  al Ralucăi Dragomir.
Este o adevărată delectare să citeşti aventurile  desenate ale lui Zbeng  şi Zbânţui,  şi nu-mi rămâne decât să le ţin pumnii celor două tinere creatoare,  pentru a-şi găsi un editor  la înălţimea talentului său.


Este îngrozitor de trist şi dezamăgitor că Jumătatea plină, Harcomics şi Muzeul benzii desenate  au încasat de la ICR şi AFCN  miliarde de lei pentru a promova pornografia, consumul de droguri şi estetica urâtului, în timp ce  tinerii graficieni supradotaţi,  precum mulţi dintre cei publicaţi de revista Comics,  sunt ignoraţi deliberat de aceşti impostori şi escroci ai benzii desenate. Comparaţi, vă rog, mâzgălelile sau desenele pornografice ale unor Sorina Vasilina, Akira Dârstor sau Branea, cu grafismul original şi poveştile desenate ale talentatelor  Raluca Zaharia, Maria Surducan, Raluca Dragomir,  şi veţi ştii despre ce vorbesc.
Deşi artiştii adevăraţi sunt nişte oameni timizi şi introvertiţi, în general, poate a sosit timpul să se coalizeze şi să facă front comun împotriva trivialităţii şi urâtului ridicate la rang de artă pe banii Institutului Cultural Român şi Administraţiei Fondului Cultural Român. Poate că fanzinul Comics, care are o vizibilitate foarte bună datorită internetului, ar trebui să publice un manifest al acestor tineri talentaţi artişti împotriva  scurgerii banilor statului român în buzunarele escrocilor şi impostorilor benzii desenate româneşti!




2 comentarii:

  1. Il felicitam si noi pe tanarul Octav Ungureanu, al carui site este si foarte bine garnisit cu stiri despre fenomenul BD. In afara de Revista Comics si de blogul Benzi Desenate Romanesti, nu prea avem de unde altundeva sa aflam totul despre noutatile BD. Asta pentru ca site-ul Muzeul BD, care ar trebui sa fie crucisatorul acestei miscari, datorita denumirii sale, este dominat doar de cultul personalitatii Pisicii Patrate. Nu ne placea nici inainte site-ul sau, dar dupa ce-am citit articolele domnului Dodo Nita, ne-am lamurit definitiv ce-i cu acest asa-zis artist!
    (Alexandru Civica)

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Dodo Niţă,

    Cred că ideea dvs. este bună. Toţi autorii BD, din toate generaţiile, începând cu Puiu Manu şi terminând cu Maria Surducan, ar trebui să ia atitudine împotriva imposturii etalate de Jumătatea Plină.

    RăspundețiȘtergere