duminică, 22 aprilie 2012

Să (re) citim Urzica

Dacă nu-ţi cunoşti trecutul, nu poţi să-ţi construieşti viitorul.
Profitând de acest fapt,  au apărut pe mica scenă a benzii desenate româneşti de după anul 2000 tot felul de venetici şi neaveniţi care, beneficind de relaţii oculte sau imorale, dar şi de habarnismul decidenţilor culturali, numiţi politic de cele mai multe ori, incasează de la instituţiile culturale sute de milioane şi miliarde de lei ca "promotori" ai BD-ului românesc. A se vedea în acest sens cartea de tristă amintire "The Book of George" al cărui personaj central, un neica-nimeni ca şi "editorii" săi, care, atunci când nu se droghează, dialoghează cu propriul său posterior iar acesta îi răspunde " Ete pârţ!" - carte difuzată în lume, pe banii contribuabilului român, drept "compendiu" al BD-ului românesc, în realitate pretextul de a băga în buzunarele pseudo-editorilor ("pseudo" - pentru că ei nu scot cărţi decât pe banii ICR, AFCN, MNAC, Pro Helvetia, Institutul Francez) Hardcomics şi Jumătatea Plină,  aproape un miliard de lei. Ar fi interesant de ştiut câţi bani au primit   autorii care au publicat în respectiva publicaţie şi care  dintre ei au dansat hip-hop în semi-anonimat la manifestările BD de la New York  şi Angouleme. Semi-anonimat, ca în bancul cu Ceauşescu semi-ilegalist, în sensul că ei s-au dus acolo (pe banii din impozitele românilor)  dar nu i-a băgat în seamă nimeni, în ciuda scălămbăielilor lor.
Acesta a fost, de altfel, unul din motivele pentru care am deschis acest blog,  pentru a alege neghina din grâu,  pentru a arăta care sunt adevăraţii autori  BD şi adevăratele opere BD româneşti.
Şi, închizând paranteza,  cred că un scop similar l-a avut şi creatorul blogului Recitim-Urzica,   acelaşi cu al revistei on-line Caricaturi-Dum-Dum. Intraţi pe acest blog, savuraţi desenele satirice de demult, şi eventual comparaţi-le cu mâzgălelile unora publicaţi astăzi, pe pile, cunoştinţe, relaţii,  cu pretenţii de caricaturi sau stripuri umoristice.


"Blogul lui Jules Verne"

Nu, nu Jules Verne şi-a deschis blog (ar fi putut eventual s-o facă doar printr-o şedinţă de spiritism)  ci un entuziast fan francez al său, Jpassepartout - un pseudonim fireşte, dar bine ales, pentru că blogul său găzduieşte informaţii despre bogata actualitate julesverniană de peste tot din lume, inclusiv din România.
Şi cum ştiu că bedefilii români îl îndrăgesc  pe celebrul scriitor francez, care ne-a fermecat copilăria (ca dovadă menţionez aici reeditarea - doar în ultimii doi ani - a trei albume BD adaptate după opera sa: Cinci săptămâni în balon de Vali Ivan, Doi ani de vacanţă, de Livia Rusz, Încăpăţânatul Keraban, de Călin Stoicănescu) adaug la blogurile noastre preferate şi  Jules Verne News.

Jules Verne în viziunea lui Moebius (2005)



Puiu Manu în Suplimentul de cultură

Ieri a apărut Suplimentul de cultură nr. 352, în care două pagini sunt consacrate maestrului Puiu Manu de către cunoscutul ziarist şi bedefil ieşean Dragoş Cojocaru, sub  titlul " Puiu Manu: Am făcut toate călătoriile pe care mi le-am dorit!”: 
"Cei care îl prezintă pe Puiu Manu drept “ultimul dinozaur” al benzii desenate româneşti greşesc fiindcă, la 83 de ani, maestrul este într-o formă pe care mulţi, mai tineri ca el, au de ce să o invidieze. Atât fizic, graţie unei vieţi în care activitatea sportivă s-a concurant permanent cu cea artistică, cât şi pe planul operei – fiindcă Puiu Manu a fost şi este foarte ocupat cu munca la noi benzi desenate. Atât de ocupat încât Dodo Niţă, autorul unei monografii dedicate maestrului, se plânge, fals disperat: “A desenat atât de mult în ultimii ani încât trebuie să scriu un nou volum!”...
Continuarea aici, de săptămâna viitoare.

vineri, 20 aprilie 2012

Adrian Cioroianu citeşte Dim Dunăreanu şi Corto Maltese

Pe site-ul Bookaholic.ro am găsit un interesant interviu acordat de istoricul şi publicistul Adrian Cioroianu  Ioanei Epure, în ziua  de 11 aprilie 2012, sub titlul  ” Istoria este o poveste şi nimic altceva”
Din acest dialog am aflat că prima carte care l-a marcat pe cunoscutul istoric a fost Insula Misterioasă a lui Jules Verne, că dânsul – în ciuda timpului său extrem de limitat – citeşte foarte mult, şi oriunde: “ acasă, în avion, în tren, în taxi, în vreun birou, pe o plajă – oriunde”. Citeşte din interes profesional, bineînteles, dar  în vacanţă citeşte şi multă beletristică, romane şi dramaturgie. Iar  atunci când are ocazia nu ezită să lectureze şi benzi desenate: “Ieri, pentru că a fost duminică, am citit ultimul album BD al artistului român Puiu Manu,   în care eroul său Dim Dunăreanu se luptă cu piraţii din Somalia!”
La inedita intrebare “Dacă aţi putea să locuiţi într-o carte, care ar fi aceasta?” Adrian Cioroianu răspunde: “N-aş vrea să locuiesc într-o carte, ci să mă mişc acolo! Aş vrea, de exemplu, să merg pe mările lumii alături de Corto Maltese, eroul meu preferat de bandă desenată (şi creaţie a genialului artist BD Hugo Pratt)”.
Iar la finalul interviului, domnia-sa numeşte “3 autori români pe care ar trebui să-i ştie toată lumea”: “Petre Ispirescu (pentru basme), Radu Tudoran (pentru Toate pânzele sus!) şi Livia Rusz (pentru benzile desenate cu Mac, Cocofifi, Cipi etc.)”
Întregul interviu trebuie citit aici, pentru că este o adevărată pledoarie pentru cultura lecturii. Felicitări   Bookaholic.ro şi profesorului Adrian Cioroianu care, într-o ţară în care aproape jumătate din populaţie nu mai citeşte cărţi (conform unor statistici), încearcă să convingă oamenii că lectura este indispensabilă vieţii unui om civilizat.
În continuare găsiţi câteva fotografii cu domnul Adrian Cioroianu la Salonul Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa, unde a fost invitat de onoare la cea de-a 21 ediţie (2011).





Profesorii Ion Manolescu şi Adrian Cioroianu vorbind despre benzi desenate


joi, 19 aprilie 2012

Dovada lui Costel. Costel BD.



Tocmai din Italia primim noi dovezi că blogul nostru are cititori pretutindeni în Europa.
 Dovezi şi de “ataşament” faţă de BD-ul românesc.
Desenul de mai jos este realizat de talentatul Costel Curelaru, născut în 1971 la Piatra Neamţ şi stabilit în Italia din anul 2000. Acolo, încurajat de prietenul său Andrea Costelli, pictor şi poet, el publică din ce în ce mai multe desene şi ilustraţii prin diverse fanzine şi reviste,  până când este contactat de editura elveţiană  Uchronia,  care îi va edita albumul umoristic Sexy Beach, în 2008. Graţie acestui album, Costel va fi invitat şi va participa la diverse festivaluri BD din Italia, Elveţia şi  San Marino.
In prezent a terminat   un nou album BD, Gioie e dolori (Bucurii şi dureri, despre maşini de lux şi femei frumoase) care va apare la  o editură  din Milano.
Mai multe desene de-ale lui Costel, la fel de senzuale şi delicioase, pot fi vizionate pe blogul său http://www.costelbd.blogspot.com/