joi, 13 aprilie 2023

Albin Stănescu, un creator de vise!

Omagiul lui Valentin Tănase


Pe 10 aprilie 2023, dl Valentin Tănase, prietenul și colegul  d-lui Albin Stănescu, i-a deschis o expoziție in memoriam, prima și ultima din cariera sa de aproape 60 de ani. Cu această ocazie dl. Valentin Tănase a citit o alocuțiune, pe care o prezentăm mai jos, alături de câteva instantanee foto  de la vernisaj, realizate de Lucian Oancea. 

  Când moare un artist, avem impresia că paleta de culori a realității înconjurătoare își pierde o parte din strălucire, căci artiștii sunt cei care trezesc la viață culorile și le înfățișează semenilor într-o nouă lumină, transfigurate prin viziunea lor creatoare. Un astfel de magician al culorilor a fost pictorul și graficianul Albin Stănescu. 

    Format la școala tradiției figurative clasice în pictură, cu o activitate artistică acoperind mai bine de șaizeci de ani, din care peste patru decenii în slujba Ministerului Apărării, în cadrul Studioului de Arte Plastice al Armatei, artistul a lăsat moștenire posterității un număr impresionant de opere de artă. A debutat încă din tinerețe cu ilustrații și benzi desenate în presa și revistele pentru copii și adolescenți, coperte și ilustrații de carte, afișe de teatru și film, devenind unul dintre cei mai prolifici și reputați graficieni ai timpului. Astăzi, exemplare ale publicațiilor în care apar ilustrații și imagini, purtându-i semnătura sunt considerate valori de patrimoniu de către colecționari avizați. 

    Dincolo de prodigioasa sa activitate în domeniul graficii publicitare și de șevalet, Albin Stănescu s-a afirmat în anii maturității ca un remarcabil, original și profund pictor. A abordat cu mare talent pictura istorică, portretul și peisajul, având o reală înclinație către reflectarea marilor momente și personalități ale trecutului național, dar și către lumina specială a însoritelor plaiuri ale Deltei Dunării, sau ale spațiilor și locurilor cu încărcătură istorică.

   Știința desenului, de acuratețe anatomică, stăpânirea temeinică a regulilor compoziției de tip clasic, imaginația și vasta sa cultură enciclopedică i-au permis să abordeze o pictură de adâncime filozofică, cu trimiteri simbolice și cu o înclinație către teme suprarealiste. Atenția pentru acuratețea detaliilor, o gamă cromatică îndrăzneață, dar echilibrată, axată pe tonuri calde, ca și o anumită interiorizare, de înghețare a clipei trecătoare, într-un moment unic, irepetabil, particularizează creația sa picturală, individualizând-o și făcând-o recognoscibilă de la prima privire. 

    Urmând dictonul: „Arta nu reproduce vizibilul, ci face vizibil.” – artistul întroduce privitorul  într-un univers în care coordonatele onirice ale visului devin realități concrete, palpabile, purtătoare ale unor sensuri și semnificații care se cer descoperite cu o anumită răbdare. 

  Cu adevărat, Albin Stănescu a fost un creator de vise.

În clipa tristă a despărțirii, după o viață petrecută în lumea culorilor, în care și-a servit patria sub drapel, cu armele sale, penelul și paleta, armata română și instituțiile sale de cultură îi prezintă onorul!


                                                                           Valentin Tănase

                                           Directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei 















Niciun comentariu: